Cum va fi Grandmaster, al doilea antagonist din Thor: Ragnarock

de Cristina Grigore în 7 Iun 2016
Cate Blanchett (Hela) şi Jeff Goldblum (Grandmaster) îi vor da de furcă Zeului Tunet

Studiourile Marvel au confirmat nu demult care vor fi antagoniştii din noile aventuri ale lui Thor – Cate Blanchett, în rolul Helei, Zeiţa Asgardiană a Morţii - „unul dintre cei mai buni villaini din Universul Cinematografic Marvel”, în opinia lui Mark Ruffalo – dar şi Grandmaster, interpretat de Jeff Goldblum.

Starul lui Jurassic Park a dezvăluit, într-un interviu acordat Empire Magazine, că, în abordarea sa, se va concentra pe excentricităţile personajului, redat ca un „extraterestru iubitor de vicii”, extrem de puternic, care îşi foloseşte abilităţile pentru a-i manipula pe cei mai slabi şi pentru a-i face să-i împlinească voia.

„Este un hedonist, un căutător de plăceri. Îi place să se bucure la maxim de viaţă, să o guste şi şă o miroasă din plin. Mi-am spus ‘Sunt convins că pot face asta, pun pariu’ mai ales că lucrez la rol zilnic. Sunt ca un burete, caut informaţii ajutătoare. Regizorul mă încurajează să improvizez şi să adaptez partitura după propriile dorinţe şi asta încerc să fac. Sper să nu mă concedieze din prima zi!”, a declarat actorul.

Goldblum a mai spus şi că perioada sa de lucru la film nu va depăşi 3-4 săptămâni de filmare (în Australia) şi, chiar dacă Grandmaster va fi o prezenţă importantă în desfăşurarea acţiunii, timpul său final pe marele ecran s-ar putea să fie destul de restrâns. Personajul este unul nou în serie, alături de Hela, dar şi de Skurge (Karl Urban) şi Valkyrie (Tessa Thompson).

Într-o apariţie recentă în cadrul convenţiei Wizard World, Chris Hemsworth, interpretul lui Thor, a ţinut să sublinieze că, în acest seqeul, Thor şi fratele său, Loki, se vor afla departe de Askard, într-o aventură ce va dezvălui o cu totul altă faţă a celor doi. Îşi va face apariţia în film şi Hulk (Ruffalo). Nu o vom vedea însă pe Natalie Portman, drept iubita lui Thor, Jane Foster, căci prea puţine scene din film vor avea loc pe Pământ.

Exploreaza subiecte similare:

Thor: Ragnarok, Cate Blanchett, Jeff Goldblum, Chris Hemsworth

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells