Cum două mii de fotografii au fost ascunse la Mauthausen și au devenit una dintre principalele dovezi ale Holocaustului

Când, în 1944, era clar că timpul celui de-al Treilea Reich a ajuns la sfârșit, s-a dat ordin ca toți prizonieirii să fie uciși și de a distruge tot ceea ce putea fi folosit ca dovadă a existenței lagărelor de concentrare. Dar planul a eșuat: nu numai că supraviețuitorii au ieșit din lagăre, dar au luat și dovezi cu ei. Printre acestea, se numără cele două mii de fotografii pe care o mână de oameni le-au ascuns ani de zile în lagărul de concentrare de la Mauthausen, pentru că nu doreau doar să supraviețuiască ororilor, ci și să ofere dovezi fizice a ceea ce s-a întâmplat acolo. Ele fac subiectul documentarului Resistance at Mauthausen/Rezistența de la Mauthausen, care va debuta la Viasat History joi, 27 ianuarie, Ziua Internațională a Holocaustului, de la 22:55.

Iad deasupra unui sat pitoresc

Primul lagăr de concentrare din afara Germaniei a fost construit la 20 de kilometri depărtare de Linz, în Austria, în 1938. Prizonierii care au fost transportați aici urmau să fie uciși prin muncă forțată. Cum pe locurile de altfel pitorești ale satului se înălța una dintre cele mai mari cariere de granit din Europa, a fost locația ideală pentru a duce la îndeplinire planul infernal al SS-ului. Începând cu august 1938, aici au fost transferați prizonieri condamnați la executare – socialiști, comuniști, criminali, homosexuali, germani, austrieci, romi și evrei, oponenți polonezi, republicani spanioli, membri ai rezistenței franceze ori soldați ai Armatei Roșii au ajuns la mica stație din Mauthausen. În fiecare zi, de la 5:00 până la 19:00, erau obligați să dezgroape pietre și să le care înapoi în lagăr, urcând 186 de trepte numite „die Todesstiege”, scara morții. Erau, în același timp, supuși la tot felul de cruzimi. Majoritatea prizonierilor au murit de epuizare, foame și boală, pe mulți s-au făcut experimente chinuitoare, iar cei mai slabi au fost executați sau trimiși în camerele de gazare. La Mauthausen, mai mult de jumătate dintre deportați au fost asasinați.

Planul nebunesc al unui tânăr fotograf

Catalanul Francisco Boix a fost trimis la Mauthausen la vârsta de 20 de ani. Ca veteran al războiului civil spaniol, făcea fotografii de la vârsta de 16 ani. A fost, de aceea, recrutat în serviciul de identificare al lagărului, producând o mulțime de documente fotografice ale prizonierilor și evenimentelor importante, precum vizita lui Heinrich Himmler. A realizat și o mulțime de fotografii de propagandă, care făceau să pară că totul este bine în lagărele de concentrare. Pentru că a făcut fotografii personale multor ofițeri SS, Boix a câștigat în curând încrederea gardienilor, obținând acces la bunuri – precum arhivele – la care alții nu aveau. A fost adesea chemat să fotografieze prizonierii care mureau de moarte nenaturală, pentru a fabrica dovezi, false, firește, că nu fuseseră uciși din plăcere sau din motive fictive, ci s-au sinucis sau au fost împușcați în timp ce evadau. Boix știa că totul era o fațadă și că putea fi una dintre următoarele victime.

În mâinile tânărului spaniol stăteau multe fotografii ce puteau dovedi că ceea ce SS arăta lumii exterioare era o minciună, iar el știa că trebuie să facă ceva. Spaniolii ținuți în lagăr organizaseră în secret o rezistență, iar Boix i-a abordat cu planul său îndrăzneț: de a ascunde cât mai multe negative, pe care el le-ar fi scos pe furiș din laborator. Astfel, au început o operațiune clandestină, deosebit de periculoasă, de salvare a fotografiilor, ce s-a desfășurat în cel mai mare secret timp de doi ani. Unele dintre acestea erau cusute în hainele prizonierilor și purtate pe corpul lor, altele erau ascunse între scânduri sau în ramele ferestrelor.

Schimbarea din 1944

În 1944, războiul și-a schimbat cursul. Armata roșie înainta, iar germanii au început să se retragă de pe toate fronturile. Vestea a ajuns la urechile prizonierilor din Mauthausen. Dar, în loc de ușurare, au fost cuprinsi de panică: știau că în retragerea lor, germanii vor distruge tot ce i-ar putea incrimina. Trebuiau să găsească o modalitate de a scoate negativele din tabără înainte ca aceasta să fie distrusă, astfel încât lumea și posteritatea să poată vedea ororile care au avut loc. Misiunea de salvare organizată rapid a implicat prizonieri cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, dar personajul-cheie a fost o femeie din Mauthausen, Anna Pointner, ea însăși opozantă a regimului, pe care prizonierii care lucrau în mină au cunoscut-o întâmplător și căreia i-au încredințat, în cele din urmă, o parte din succesul întregii misiuni.

În iunie 1945, după eliberarea de către americani a lagărului în luna mai, Francisco Boix s-a îndreptat spre Paris. În portbagajul mașinii sale: o valiză plină cu filme și fotografii recuperate. A reușit curând să convingă Regards, o publicație comunistă, să le publice, pentru ca lumea să afle despre ororile întâmplate.

Documentarul Rezistența de la Mauthausen – difuzat exclusiv la Viasat History – vorbește, pe lângă abuzurile, atrocitățile și crimele zilnice de la Mauthausen, și de această operațiune de salvare îndrăzneață.