Cum a reacţionat Anthony Mackie când s-a văzut prima dată în costumul lui Falcon

de Cristina Grigore în 6 Apr 2016
Actorul va apărea pentru a patra oară în rolul supereroului în Captain America: Civil War

Costumul unui supererou este una din mărcile definitorii ale acestuia, iar pentru Falcon impresionantele sale aripi sunt un accesoriu pe care nu au cum să nu îl remarci. Apărut prima oară în rolul lui Sam Wilson/Falcon acum doi ani (Captain America: The Winter Soldier), Anthony Mackie îşi va relua partitura şi în sequel-ul de anul acesta, Captain America: Civil War. Prilej pentru cei de la inquisitr.com să afle de la actor ce reacţie a avut când s-a văzut pentru prima oară în costumul întreg al lui Falcon.

„Am încercat să îmi păstrez calmul, dar… Am fost euforic toată ziua aceea. E o nebunie, îmi ziceam”, îşi aminteşte amuzat, Mackie, care a mai povestit că şi fiul său a fost cucerit de personaj şi a îmbrăcat o versiune pentru copii a costumului.

Actorul a mai vorbit şi despre prietenia care s-a legat între el şi colegul său de platou, Chirs Evans (Captain America), alături de care se va afla la a treia apariţie în rolul lui Falcon (a doua a fost cea din Avengers: Age of Ultron). Mackie a mai îmbrăcat costumul supereroului şi în Ant-Man (2015).

Captain America: Civil War se lansează la noi pe 6 mai.

Exploreaza subiecte similare:

Anthony Mackie, Captain America: Civil War

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells