Cum a comentat Gal Gadot anularea statutului de ambasador al ONU pentru Wonder Woman

de Cristina Grigore în 21 Dec 2016
S-a luat această măsură în urma unei petiţii online, semnată de 45.000 de persoane, şi a protestelor mai multor membri ONU

În luna octombrie, Wonder Woman primea din partea Organizaţiei Naţiunile Unite (ONU) titlul de Ambasador Onorific pentru emanciparea femeilor şi fetelor, moment în care Christina Gallach, subsecretar general al organizaţiei, declara că personajul-simbol „va facilita prin această campanie accesul la un public mai larg, ce va putea primi aceste mesaje esenţiale pentru emancipare şi egalitate”. Controversa stârnită apoi în rândul publicului a fost urmată de proteste ale membrilor organizaţiei şi o petiţie online - semnată de aproape 45.000 de persoane - în care se sublinia faptul că eroina nu este un model potrivit titlului de ambasador internaţional, cu trăsături care să reflecte realitatea, pentru că reprezintă imaginea „unei femei albe, cu sâni mari, al cărei corp are dimensiuni imposibile, îmbrăcată sumar, într-un costum strâmt şi strălucitor”.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a fost nevoit, în aceste condiţii, să îi anuleze lui Wonder Woman statutul de ambasador, lucru ce a nemulţumit-o pe Gal Gadot, actriţa de origine israeliană care a interpretat-o pe eroină în Batman v Superman: Dawn of Justice şi pe care o vom vedea anul viitor în costumul Dianei Prince – Femeia Fantastică. Gadot a participat, alături de Lynda Carter, interpreta personajului în serialul anilor ’70, la ceremonia din octombrie.

„Există lucruri groaznice ce se întâmplă în lume la ora actuală şi, serios, pentru asta protestaţi?, a spus actriţa într-un interviu acordat revistei Time. „Nu pot să înţeleg de ce se spune că Wonder Woman trebuie să poarte haine ce îi acoperă corpul. Dacă este puternică şi deşteaptă nu poate fi şi sexy, spun ei. Dar nu este corect, de ce nu poate fi toate astea la un loc?”, s-a întrebat Gadot, care, în ţara de origine, a fost nevoită să exercite şi anul obligatoriu (în 2004) de serviciu militar în cadrul Forţelor de Apărare Israeliene.

Printre ale personaje fictive ce au fost numite în anii trecuti ambasadori onorifici ai ONU s-au numărat Ursul Winnie de Pluş şi Zâna Tinkerbell, însă, potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al ONU, Jeffrey Brez, genul de campanie în care sunt utilizate personaje fictive nu mai este tolerat de public şi încetează adesea, după câteva luni.

Exploreaza subiecte similare:

Gal Gadot, actor, Wonder Woman

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells