Cristiana Pașca Palmer și Vlad Ivanov în juriul Competiției Oficiale Pelicam 2019

de Cinemagia în 29 Mai 2019
Ediția a 8-a se desfășoară între 20 și 23 iunie, la Tulcea

Cinci producții cu perspective provocatoare asupra relației dintre om și natură concurează în acest an pentru Marele Premiu al Festivalului Pelicam: The Human Element/Elementul uman (SUA, 2018), When Lambs Become Lions/Când mieii se transformă în lei (SUA, Kenya, 2018), Eating Animals/Mâncăm animale (SUA, 2018), Anote’s Ark/Arca lui Anote (Canada, 2018) și Welcome to Sodom/Bun venit în Sodoma (Austria, 2018).

Juriul care va alege câștigătorul trofeului Pelicam îi are în componență pe Cristiana Pașca Palmer, secretarul programului pentru biodiversitate al ONU și fost ministru român al Mediului, actorul Vlad Ivanov, întors recent de la Festivalul de Film de la Cannes, datorită rolului principal din La Gomera (r. Corneliu Porumboiu) aflat în competiția oficială și Jean Guy Henckel, unul dintre cei mai renumiți practicieni ai agriculturii organice din Franța. Marele premiu, în valoare de 2.500 de euro, este oferit de Primăria Municipiului Tulcea.

Apă, aer, pământ, foc: cele patru elemente naturale ale planetei sunt surprinse în relația lor electrizantă cu cel de-al cincilea element - omul, care le modifică ireversibil, în documentarul The Human Element/Elementul Uman (r. Matthew Testa): o privire cinematografică focalizată asupra schimbărilor climatice, pornind de la activitatea și fotografiile realizate de James Balog (producător și el al filmului), unul dintre cei mai renumiți fotografi de mediu din lume. Documentarul The Human Element va fi proiectat în premieră națională la Gala de Deschidere Pelicam 2019. Proiecția va avea loc vineri, 21 iunie, la Teatrul Jean Bart din Tulcea - locație principală a festivalului.

Premiat la Festivalul de Film Tribeca și câștigător al trofeului pentru Cel mai bun film la Docudays UA International Documentary Human Rights Film Festival, documentarul When Lambs Become Lions (SUA, 2018) creează o linie fină între valoarea vieții unui om în comparație cu cea a vieții unui elefant. Prin film, călătorim într-un oraș din Kenya aflat în proximitatea unor zone de conservare a faunei sălbatice, unde doi bărbați - un comerciant de fildeș și vărul său mai mic, paznic al ariilor protejate, încearcă să mențină status quo-ul lor din ce în ce mai fragil.

Eating Animals (SUA, 2018), cel mai nou documentar al regizorului Christopher Quinn, laureat al Grand Jury Prize la Festivalul de film de la Sundance pentru filmul God Grew Tired of Us (2006), este produs împreună cu actrița Natalie Portman (care este și naratoarea filmului) și începe cu o întrebare simplă - de unde vin ouăle, produsele lactate și carnea pe care le consumăm? Filmul are la bază investigațiile jurnalistice ale celebrului scriitor Jonathan Safran Foer (producător și el al filmului), publicate în cartea sa (bestseller internațional) cu același nume.

În multe părți ale lumii schimbările climatice nu mai sunt o noțiune abstractă, ci o fațetă a realității care se va suprapune, în final, cu viața unor comunități întregi, scriind o nouă pagină a istoriei lor, așa cum ne arată documentarul Anote’s Ark/Arca lui Anote (Canada, 2018), regizat de Matthieu Rytz, nominalizat la Marele Premiu al Juriului (Grand Jury Prize) la Festivalul de Film de la Sundance. Una dintre cele mai mici țări din lume - Kiribati, o națiune care trăiește în insulele Pacificului central (Micronesia), va fi acoperită complet de ocean până în 2100, ca rezultat al schimbărilor climatice la nivel global. Filmul urmărește eforturile fostului președinte al Kiribati (perioada 2003 - 2016), Anote Tong, în încercarea de a găsi soluții pentru relocarea poporului său.

Ce se întâmplă cu toate telefoanele smartphone, cu laptop-urile, tabletele și alte electronice care nu mai sunt la modă și au trecut în uitare - un trend care se aplică și celor pe care le utilizăm acum? O parte din ele ajung în Ghana, unde oamenii le desfac pentru a scoate materiale ce pot fi reutilizate. Acest proces, însă, scoate și materialele toxice, fiind un real pericol pentru cei care încearcă să-și câștige traiul în acest mod. Documentarul Welcome to Sodom/Bun venit în Sodoma (Austria, 2018) ne arată pericolele societății de consum și ale poluării masive care o însoțește - situație la care, cel mai probabil, contribuim și noi.

https://www.pelicam.ro/ | FB: https://www.facebook.com/PelicamIFF

Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni este organizat de Asociația Les Herbes Folles, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), Centrului Național al Cinematografiei (CNC), Institutului Cultural Român, Primăriei Muncipiului Tulcea, Consiliului Județean Tulcea și Fundației pentru Parteneriat.

Parteneri media: Adevărul, Hotnews, Agerpres, DIGI 24, Glamour România, Times New Roman, Scena 9, PressOne, Cinemagia, Ziarul Metropolis, IQads.

Exploreaza subiecte similare:

Vlad Ivanov

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells