Corneliu Porumboiu a început filmările la „Comoara”

16 Oct 2014
Premiera în România va avea loc în 2015

Săptămâna aceasta au început filmările pentru Comoara/The Treasure, un nou film în regia lui Corneliu Porumboiu. Acțiunea este centrată pe doi bărbați care trec printr-o mulțime de întâmplări surprinzătoare în încercarea lor de a descoperi o comoară. Scenariul îi aparține lui Corneliu Porumboiu. Flmările vor dura aproximativ o lună de zile și vor avea loc în comuna Islaz (Teleorman) și la București.

Din distribuție fac parte actori profesioniști în egală măsură cu amatori.

 Rolurile principale sunt interpretate de Toma Cuzin (Câinele japonez, Domnișoara Christina) și de actorii amatori Adrian Purcărescu și Corneliu Cozmei, care au fost selecțati după un proces amplu de casting, care s-a desfășurat pe parcursul a trei luni.

Imaginea filmului este semnată de Directorul de imagine Tudor Mircea, cu care Corneliu a colaborat și la Când se lasă seara peste București sau Metabolism, iar producția este asigurată de Marcela Ursu(42 Km Film), în coproducție cu Les Films de Worso și Rouge International. Proiectul este susținut de CNC, HBO România și Arte France. Filmul are deja un agent internațional: Wildbunch.

Corneliu Porumboiu este regizor și scenarist, cunoscut pentru lungmetrajele A fost sau n-a fost? (2006), Polițist, Adjectiv (2009), Când se lasă seara peste București sau Metabolism (2013).

 

Exploreaza subiecte similare:

comoara, Corneliu Porumboiu

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells