Clint Eastwood a distribuit soldaţi eroi în următorul său film

de Cristina Grigore în 12 Iul 2017
The 15:17 to Paris are la bază un roman scris chiar de către aceştia; cineastul a avut iniţial în vizor actori profesionişti

Aşa cum a procedat şi în cazul lui Gran Torino – în care a ales aproape numai non-actori – Clint Eastwood a apelat din nou la o modalitate neconvenţională de a-şi alege distribuţia şi a anuţat că noul său film, The 15:17 to Paris, îi va avea drept protagonişti chiar pe eroii întâmplării ecranizate.

Potrivit Variety.com, soldaţii Anthony Sadler, Alek Skarlatos şi Spencer Stone vor reda, pe marele ecran, fapta eroică petrecută acum doi ani, în timpul unui atac terorist dintr-un tren ce se îndrepta spre Paris. Filmul are la bază chiar cartea scrisă ulterior de cei trei, ce a dat şi numele filmului.

Surse citate de TheHollywoodReporter.com susţin că Eastwood a avut în vizor, iniţial, câţiva actori, dar şi-a schimbat opţiunea în ultimul moment. Pelicula nu le va oferi celor trei roluri integrale de protagonişti, căci scenariul va aborda şi relaţia de prietenie a soldaţilor, începută în copilărie.

Sadler, Skarlatos şi Stone au prevenit atacul unui membru ISIS, al cărui plan era să ucidă peste 500 de persoane. Ayoub El-Khazzani era înarmat cu un cuţit, o mitralieră AK-47 şi destulă muniţie pentru a omorî toţi pasagerii de la bord.

Rămâne de văzut dacă instinctul lui Eastwood se confirmă şi de această dată, şi The 15:17 to Paris va avea succesul obţinut de ultimele două adaptări ale unor fapte reale la cârma cărora s-a aflat – American Sniper şi Sully

Exploreaza subiecte similare:

Clint Eastwood, Gran Torino, American Sniper, Sully

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Cretzulynne pe 12 iulie 2017 11:17
Eroi in viata reala, eroi in viata ireala ? FANTASTIC!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells