Chris Evans este cel mai profitabil actor al anului

de Cristina Grigore în 14 Dec 2016
Revista Forbes i-a acordat titlul în baza încasărilor recent generate, aferente fiecărui dolar remunerat

După ce a publicat lista cu cei mai puţin profitabili actori ai anului (top „cucerit” de Johnny Depp), revista Forbes s-a îndreptat şi spre starurile care au adus studiourilor cei mai mulţi bani raportat la fiecare dolar primit ca remuneraţie. Primul pe listă a ieşit Chris Evans, protagonistul lui Captain America: Civil War, un film ale cărui încasări au depăşit un miliard de dolari internaţional.

Cel care îi urmează în listă – pe care se regăsesc mulţi dintre actorii din blockbusterele Marvel – este Chris Pratt, starul lui Guardians of the Galaxy, care a beneficiat mult şi de pe urma unui alt titlu de proporţii, lansat anul trecut, Jurassic World. A obţinut 125 de dolari pentru fiecare dolar plătit, faţă de Evans, care a primit, în acelaşi raport, 135 de dolari. Locul trei în top este ocupat de un alt nume celebru în universul Marvel, interpreta lui Black Widow, Scarlett Johansson (89 de dolari). Pe patru se află, la diferenţă considarabilă (50 de dolari), Mila Kunis (Bad Moms), urmată de Vin Diesel. Starul lui Fast and the Furious a obţinut 32 de dolari pentru fiecare dolar primit

Topul scoate în evidenţă un aspect controversat al industriei de divertisment a Hollywood-ului – problema salariilor mai mici oferite actriţelor a fost atacată de multe staruri. Jennifer Lawrence, aflată în topul curent al Forbes la numărul 10, s-a arătat, într-un interviu acordat în luna octombrie, revoltată de această discriminare salarială, pe care este de părere că ar fi trebuit să o sancţioneze cu mai multă vehemenţă încă de la începutul carierei.

Exploreaza subiecte similare:

Chris Evans, actor, Captain America: Civil War, Chris Pratt, Guardians of the Galaxy, Jurassic World, Scarlett Johansson, Mila Kunis, Bad Moms, Vin Diesel, Jennifer Lawrence

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
ishmael pe 15 decembrie 2016 20:40
topul porneste de la o premisa falsa: acela ca lumea a mers sa vada Avengers sau Jurassic doar pt actorii respectivi in detrimentul celorlalti sau al povestii propriu-zise. mai era si Samuel L. Jackson intr-un top de gen ca fiind cel mai profitabil ever, doar pt ca a avut roluri mai mici in filme gen Star Wars, seria Marvel etc. cu tot respectul pt actorii enumerati insa ipoteza ar fi valabila doar daca ar tine singuri un film si ar deveni de succes

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells