Cel mai nou sezon din Doctorul cel bun, din 9 martie, la AXN

de Cinemagia în 3 Mar 2023
Noile episoade vor putea fi văzute în fiecare joi, de la ora 21:00

Cel mai nou sezon din Doctorul cel bun, una dintre cele mai populare drame medicale din întreaga lume, are premiera pe 9 martie, la AXN și va fi difuzat în fiecare joi seara, de la ora 21.00.

Serialul Doctorul cel bun (The Good Doctor), cu Freddie Highmore (Bates Motel, August Rush, Charlie and the Chocolate Factory) în rolul principal, urmărește povestea emoționantă a lui Shaun Murphy, un tânăr care are autism și care începe un stagiu la secția de chirurgie a unui spital din California. 

Pe parcursul primelor cinci sezoane, telespectatorii au putut urmări modul în care Shaun a evoluat și s-a transformat, atât pe plan profesional, dar mai ales la nivel personal. Mai mult, relația dintre Shaun și Lea pare că se află în sfârșit într-un echilibru, după nenumăratele încercări la care a fost supusă și cei doi reușesc să se căsătorească, avându-i alături pe cei dragi.

Însă, în debutul sezonului șase, totul se schimbă brusc când un atac violent asupra unora dintre medicii de la spitalul St. Bonaventure întrerupe brusc petrecerea de nuntă. Shaun se vede nevoit să se confrunte cu emoții puternice atunci când viața unor prieteni și colegi apropiați este pusă în pericol. Această traumă îl va afecta în mai multe moduri decât ne-am aștepta, iar repercursiunile le vom putea descoperi pe parcursul episoadelor.

Totodată, noul sezon îl găsește pe Shaun într-o nouă postură, cea de medic chirurg, cu drepturi depline, dar și noi responsabilități. Toate acestea vor avea un impact asupra vieții de cuplu recent căsătorit, iar Doctorul cel bun și Lea vor trebui să învețe să navigheze împreună acest nou capitol.

Schimbările nu ocolesc nici spitalul și nici medicii sau asistentele, care vor avea de gestionat provocări la nivel interpersonal, dar și emoțional.

Hill Harper (Dr. Marcus Andrews), Richard Schiff (Dr. Aaron Glassman), Paige Spara (Lea Dilallo), Will Yun Lee (Dr. Alex Park), Fiona Gubelmann (Dr. Morgan Reznick) și Christina Chang (Dr. Audrey Lim) își reiau rolurile în noul sezon.

Serialul este produs de Sony Pictures Television și ABC Studios, cu David Shore (House) scenarist și producător executiv. Daniel Dae Kim (actorul din Lost și Hawaii Five-0), Erin Gunn, David Kim și Sebastian Lee sunt și ei producători executivi.

Exploreaza subiecte similare:

The Good Doctor, Freddie Highmore, Bates Motel, August Rush, Charlie and the Chocolate Factory, Hill Harper, Richard Schiff, Paige Spara, Will Yun Lee, Fiona Gubelmann, Christina Chang

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells