Cel de-al 25-lea film Bond, în cinematografe în aproximativ 28 de săptămâni

de Cristina Grigore în 25 Iul 2017
Deşi revenirea lui Daniel Craig în celebrul rol este acum sigură, o confirmare oficială se lasă încă aşteptată

Producătorii seriei James Bond au anunţat luni data de lansare a noului film. După cum a notat şi rollingstone.com, continuarea lui Spectre va ajunge în cinematografe în aproximativ 28 de săptămâni, însă niciuna dintre informaţiile aşteptate de fani nu a fost dezvăluită – nu se ştie care va fi regizorul, iar Daniel Craig, a cărui revenire în rolul super spionului a fost dată ca sigură de mai toată presa britanică, nu a fost confirmat.

Ce se ştie deocamdată este că filmul anunţat pentru 8 noiembrie 2019 îi va avea ca scenarişti pe Neal Purvis şi Robert Wade (cei care s-au ocupat de ultimele şase filme ale seriei). Sam Mendes, însă, regizorul lui Skyfall şi Spectre, nu va reveni la cârmă. „Sunt un povestitor. Când se încheie un proiect, îmi doresc să pot lucra cu noi personaje. A fost o aventură incredibilă şi am iubit fiecare secundă. Dar cred că este vremea să vină altcineva la cârmă”, declara Mendes în mai 2016.

Cât despre Craig – care declara după Spectre, legat de revenirea în rolul lui 007, „mai degrabă aş sparge sticla asta şi mi-as tăia venele” – pare că a fost convins de producătorii seriei să se răzgândească. În lunile de incertitudine, în care partitura părea vacantă, o mulţime de nume celebre au umplut plasa zvonurilor. Printre actorii doriţi în rolul lui Bond au fost numiţi Tom Hiddleston, Idris Elba, Jamie Bell şi Tom Hardy.

Exploreaza subiecte similare:

Daniel Craig, Neal Purvis, Robert Wade, Sam Mendes, SPECTRE, Skyfall, Tom Hiddleston, Tom Hardy, Idris Elba, Jamie Bell

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
mihnea_aspru95 pe 26 iulie 2017 00:02
Ar fi tare sa vina la carma, unii dintre acesti doi regizori care au creat filme fabuloase. Christopher Nolan (cu al sau recent DUNKIRK) si James Mangold (cu al lui LOGAN).
mihnea_aspru95 pe 26 iulie 2017 00:02
*unul
Costirik pe 26 iulie 2017 04:36
Nolan a declarat in repetete randuri ca si ar dori sa faca un film Bond, dar nimeni de acolo nu l aude.
Mealin pe 26 iulie 2017 17:40
In 28 de luni, nu de saptamani daca va fi lansat in 2019.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells