Ce personaj nu apare în Guardians of the Galaxy 2

de Cristina Grigore în 28 Nov 2014
James Gunn pare că doreşte să rămână la „ingredientele” ce au adus primului Guardians of the Galaxy succesul uriaş la box office

Regizorul lui Guardians of the Galaxy a vorbit recent despre planurile sale referitoare la continuarea aventurii spaţiale de inspiraţie Marvel, iar pe pagina sa de Facebook a ţinut să răspundă şi unor speculaţii legate de includerea în sequel a personajului Nova, un alt erou al benzilor desenate.

Este vorba despre un pământean pe nume Richard Rider care este recrutat de Nova Corps de către Rhomann Dey, însă, în opinia lui Gunn, acesta nu are ce căuta prea curând în filmele Gardienii Galaxiei.

„Nu vreau să îl includ pe Nova acum deoarece cred că este important să îl las pe Quill să fie singurul pământean”, a explicat cineastul. „Asta va fi în beneficiul întregului public, nu doar în cel al unei mâini de fani Nova. Îmi pare rău dacă asta vă nemulţumeşte”, a ţinut să adauge acesta.

Cu toate acestea, Gunn şi-a mai îndulcit ulterior afirmaţia: „Nu am nimic împotrivă cu includerea lui Nova în viitoarele filme, dar nu ajută seria în acest moment”.

Se pare că regizorul are de gând să rămână la „ingredientele” ce au adus primului Guardians of the Galaxy un asemenea succes uriaş la box office. Guardians of the Galaxy 2 se va lansa pe 5 mai 2017.

Exploreaza subiecte similare:

Guardians of the Galaxy 2, James Gunn, Guardians of the Galaxy

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells