Ce ne pregătesc cei de la Disney? Şi mai multe filme Star Wars

de Cristina Grigore în 28 Ian 2016
Pe de altă parte, spune preşedintele Disney, Bob Iger, filmele Marvel vor continua la nesfârşit

După o investiţie de peste patru miliarde de dolari în Star Wars – la achiziţia Lucasfilm din 2012 – sudiourile Dinsney nu au de gând să renunţe prea curând la celebra franciză, astfel încât vom vedea filme Star Wars şi după lansarea lui Episode IX.

Confirmarea vine la preşedintele Disney, Bob Iger, care a declarat pentru BBC Newsbeat: „Există cinci filme Star Wars programate – alte patru după Episode VII: The Force Awakens – ele se află acum în diverse stadii ale dezvoltării şi producţiei. Vor mai fi după acestea, nu ştiu câte, nu ştiu cât de aproape unele de altele”, a arătat el.

Anul acesta va ajunge în cinematografe, pe 16 decembrie, Rogue One: A Star Wars Story, urmat de Episode VIII în 15 decembrie 2017. Prequel-ul şi sequel-ul vor fi urmate de un spin-off – un film de sine stătător despre aventurile tânărului Han Solo, ce va fi lansat în 2018. Anul 2019 va aduce pe marile ecrane Episode IX, însă, dacă e să ne luăm după afirmaţiile lui Iger, seria nu se va încheia aici.

Iger a vorbit şi despre viitorul filmelor Marvel, pe care îl vede… fără limită. „Marvel are mii şi mii de personaje în universul său – iar asta va ţine la nesfîrşit. […] Nu cred că publicul se va sătura vreodată. Card că dacă noi reuşim să ridicăm ştacheta de fiecare dată şi să le oferim poveşti care îi vor atrage din nou în cinematografe este perfect – asta va menţine interesul, va crea mereu senzaţia de nou şi… asta este, de fapt, meseria noastra”, a mai spus Iger.

Exploreaza subiecte similare:

Star Wars: Episode VII - The Force Awakens, Rogue One: A Star Wars Story, Star Wars: Episode IX, Star Wars: Episode VIII

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells