Ben-Hur, Titanic, The Lord of the Rings: The Return of the King. Singurele filme din istorie care au câştigat 11 Oscaruri, ecranizarea după Tolkien reuşind performanţa neegalată să câştige toate categoriile la care a primit nominalizări. West Side Story (1961) a primit şi el zece Oscaruri. În prezent, analiştii de la Hollywood se întreabă dacă Odiseea, care s-a bucurat atât de aprecierea criticilor (deşi unele cronici atrag atenţia că acest film ce explorează atâtea emoţii nu reuşeşte totuşi să emoţioneze), cât şi de cea a publicului, încasând în doar şapte zile peste 322 de milioane de dolari în întreaga lume.
Conform Variety, studiourile Universal au dat startul campaniei de promovare pentru Oscar organizând mai multe proiecţii pentru membrii votanţi ai Academiei, una dintre ele exact aşa cum îşi doreşte Christopher Nolan, pe un ecran gigant şi pe peliculă de 70mm. La aceste proiecţii aproape nu au fost locuri goale, semn că membrii Academiei au onorat invitaţia in corpore, iar spectatorii au fost încântaţi de ce au văzut. "Este cineastul definitiv al zilelor noastre", a spus unul dintre cei prezenţi, citat de publicaţia americană.
Au început imediat predicţiile cu privire la numărul de nominalizări pe care l-ar putea obţine Odiseea, unele publicaţii decretând că s-ar putea ridica la 15. Reamintim că Sinners a primit 16 nominalizări la ediţia din acest an a Oscarurilor, ediţie care a introdus o nouă categorie, Cel mai bun casting. Totodată, la cea de-a o suta ediţie a galei, în 2028, va fi introdusă o nouă categorie, Cele mai bune cascadorii, dar Odiseea nu va beneficia anul viitor de acest imbold pentru a-şi mări numărul de nominalizări.
Un posibil obstacol al Odiseei ar fi că Nolan a câştigat două Oscaruri pentru Oppenheimer, ca producător şi regizor al acestui biopic cu încasări globale de 975 de milioane de dolari, şi membrii votanţi ai Academiei ezită să recompenseze din nou un cineast cu aceleaşi premii în atât de scurt timp. Totuşi, dacă luăm în considerare reacţiile după aceste proiecţii dedicate, consensul în Academie ar fi că Nolan merită din nou aceleaşi statuete.
Şi un aspect care pare să nu polarizeze: Academia consideră că Matt Damon, care dă totul în rolul atât de solicitant al lui Ulise, merită în sfârşit un Oscar pentru Cel mai bun actor principal, după a câştigat unul ca scenarist (alături de Ben Affleck) al filmului Good Will Hunting. Damon a fost nominalizat de două ori pentru Cel mai bun actor principal, pentru Good Will Hunting şi The Martian, iar reacţiile online sugerează că actorul va fi greu de învins la următoarea ediţie a Oscarurilor.
Oppenheimer a fost nominalizat la trei categorii de interpretare (Cillian Murphy, Robert Downey Jr. şi Emily Blunt) şi a câştigat două, dar oare câte nominalizări pentru actori ar putea primi Odiseea? Pe lângă Damon, posibilităţi ar fi Anne Hathaway, John Leguizamo, Robert Pattinson şi Samantha Morton, dar este imposibil de prevăzut câte dintre aceste nume se vor regăsi în final pe listă la anunţul nominalizărilor.
În orice caz, Odiseea ar putea primi nominalizări la aproape toate categoriile tehnice la care este eligibil. Singura ce stă sub semnul întrebării este categoria Cele mai bune efecte vizuale, din simplul fapt că Christopher Nolan a evitat să folosească în Odiseea efecte vizuale create pe calculator, din dorinţa de a face filmul cât mai realist posibil. De exemplu pentru scena luptei cu lestrigonii, giganţii mâncători de oameni, regizorul a folosit perspectiva forţată, alegând anumite unghiuri ale camerei şi distribuind actori foarte înalţi în rolul lestrigonilor şi foarte scunzi în cel al grecilor.
Va trebui să aşteptăm 21 ianuarie pentru a afla câte nominalizări a primit Odiseea şi noaptea dintre 14 şi 15 martie pentru a vedea câte dintre aceste nominalizări s-au transformat în statuete.





Părerea ta
Spune-ţi părereain afara de partea tehnica, odiseea lasa o imagine ciudata. e un film bun, dar parca te-ai astepta la altceva de la nolan.
totusi diversitatea din poveste si mesajul clar feminist clar arata cat de mult vrea oscarul. cum isi vand unii sufletul