Cântăreața Ana Baniciu cucereşte o turmă întreagă în animaţia „Un lup printre oi”

de Cinemagia în 15 Apr 2016
„Un lup printre oi” are premiera în cinematografele din ţară pe 22 aprilie, în varianta dublată în limba română

În apropierea sărbătorilor de Paşte, cântăreața Ana Baniciu le-a pregătit o nouă surpriză fanilor, pe care îi invită din 22 aprilie la cinema, pentru a o asculta în interpretarea adorabilei Lyra, o oiţă care a cucerit întreaga turmă din animaţia ,,Un lup printre oi”.

Chiar dacă aceasta nu este prima întâlnire a tinerei cântăreţe cu actoria, este pentru prima dată când Ana Baniciu îi dă glas unui personaj animat. ,,Nu am mai dublat niciodată, însă mi-am mai împrumutat vocea în trecut, pentru diverse reclame. Ştiu sigur că fratele meu mai mic cu 11 ani decât mine se va uita cu mare drag la această animaţie şi se va amuza. Îmi doresc foarte mult ca ,,Un lup printre oi” să se bucure de atenţia copiilor, pentru că vine cu o poveste haioasă şi romantică, care cred că o să aibă un mare succes.”, a declarat Ana Baniciu despre prima sa întâlnire cu dublajul de animaţie.

Lyra este sora poznaşului Shia, iar prin blândeţea şi înţelegerea de care dă mereu dovadă este cea mai îndrăgită oiţă din turmă.

Într-un tărâm magic şi îndepărtat, pe o pajişte liniştită, o turmă de oi duce un trăi fără griji. Însă, problemele încep să apară în momentul în care o haită de lupi se instalează în apropiere.

Din dorinţa de a-şi demonstra abilităţile de conducător şi responsabilitatea, tânărul Grey, succesorul haitei, apelează la trucurile magice ale unei vrăjitoare neîndemânatice şi se transformă, din greşeală, în berbec. Împărţit între familia de lupi şi turma de oi care l-a adoptat, Grey trebuie să găsească o cale să aducă pacea în ţinut, dar şi să îşi recapete identitatea.

O animaţie amuzantă, cu personaje colorate şi simpatice, „Un lup printre oi” are premiera în cinematografele din ţară pe 22 aprilie, în varianta dublată în limba română şi de celebre prezenţe din lumea muzicală precum: Ruby şi Ana Baniciu.

Exploreaza subiecte similare:

Volki i ovtsy. Beeezumnoe prevrashchenie

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells