Când Radu Jude îţi deschide uşa lui Martin Scorsese

de Ştefan Dobroiu în 9 Mai 2026
Doi actori români, cooptaţi în noul lungmetraj al legendarului regizor

Acum un an Martin Scorsese a fost citat în toată presa din România ca urmare a unei neaşteptate declaraţii de dragoste la adresa filmului românesc. Regizorul a avut numai cuvinte elogioase de spus despre lungmetrajele lui Radu Jude, dar entuziasmul său nu s-a oprit aici: i-a vrut pe actorii români Ilinca Manolache şi Gabriel Spahiu în cel mai nou film al său, thrillerul psihologic What Happens at Night, în care rolurile principale sunt interpretate de celebrii Leonardo DiCaprio şi Jennifer Lawrence.

Pe Ilinca Manolache Scorsese a văzut-o în Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii, producţia lui Radu Jude descrisă de legendarul regizor drept "entuziasmantă". Iar Gabriel Spahiu a jucat în absolut toate filmele lui Radu Jude, inclusiv în Kontinental '25, marele câştigător de la Premiile Gopo de anul acesta care i-a adus de altfel lui Spahiu trofeul pentru Cel mai bun actor secundar. Conform publicaţiei Cultura la dubă, care citează un interviu al actorului pe covorul roşu la gala Gopo, Gabriel Spahiu împarte ecranul cu Leonardo DiCaprio.

"Este un tip foarte generos, foarte profesionist. Eu am fost extrem de emoţionat, iar el m-a relaxat. Este profesionist, se gândeşte la film, nu la el, este super concentrat, munceşte foarte mult. A crescut în ochii mei", a spus Gabriel Spahiu în interviul citat de Cultura la dubă. În What Happens at Night, un cuplu de americani venit într-un oraş european pentru a adopta un copil se cazează într-un hotel unde au parte de experienţe tot mai stranii.

Sursa foto: Hepta.

Exploreaza subiecte similare:

Martin Scorsese, Gabriel Spahiu, Ilinca Manolache, Radu Jude, leonardo dicaprio, Jennifer Lawrence, Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii, Kontinental '25

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells