Când casa inteligentă devine mortală: trailerul Afraid!

de Ştefan Dobroiu în 5 Iul 2024
Horror-ul în care un program de inteligenţă artificială se insinuează în viaţa unei familii se lansează pe 30 august

ACTUALIZARE: AfrAId nu se mai lansează în România.

Subgenul horror în care tehnologia avansată devine mortală ne-a oferit deja câteva succese de casă precum Child's Play şi M3GAN, iar acum îşi îndreaptă atenţia spre o temă ce a acaparat conversaţia globală, anume inteligenţa artificială. În filmul Afraid (unde AI este stilizat pentru a trimite la termenul "artificial intelligence") o familie testează un serviciu AI menit să le facă viaţa mai uşoară, doar că lucrurile nu evoluează fix cum se aşteptau.

John Cho şi Katherine Waterstone intepretează doi soţi care acceptă să testeze AIA (acum ne putem juca cu expresia "Aia e!"), un serviciu de asistenţă revoluţionar bazat pe inteligenţă artificială. Copiii sunt încântaţi de AIA, dar pe părinţi câteva reacţii bizare ale "acesteIA" încep să-i îngrijoreze. Nu trece mult şi situaţia degenerează până la traumă şi deces, familia realizând că se află într-un pericol de moarte.

Regizor şi scenarist este Chris Weitz, unul dintre cei mai versatili cineaşti de la Hollywood, care a dat lovitura cu fratele său Paul şi celebrul Plăcintă americană, primind apoi o nominalizare la Oscar pentru scenariul filmului About a Boy. Weitz a mai regizat ecranizarea The Golden Compass, unul din filmele seriei Twilight, şi a scris unul dintre cele mai bune filme Star Wars, Rogue One. Afraid este primul său film horror şi vom vedea pe 30 august, când filmul se lansează şi în România, cât de eficient a explorat Weitz acest gen popular.

Vezi trailerul mai jos şi AIci poţi vedea trailerul unui alt horror aşteptat, Trap, cel mai recent film al lui M. Night Shyamalan.

Exploreaza subiecte similare:

Afraid, John Cho, Katherine Waterston, Trap

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells