Canalul History recreează cele mai periculoase cascadorii, sâmbătă, 18 august

de Cinemagia în 13 Aug 2018
Vedeta motorsportului profesionist american Travis Pastrana îl celebrează pe legendarul Evel Knievel prin încercarea de a realiza trei dintre cele mai periculoase cascadorii ale acestuia

Pentru cei care iubesc filmele de acțiune cu cascadorii spectaculoase, Canalul History recreează cele mai periculoase cascadorii ale legendarului Evel Knievel, într-un show unic transmis din Las Vegas. History difuzează în exclusivitate evenimentul „Evel Knievel: Cascadoria supremă” în care vedeta motorsportului profesionist american Travis Pastrana îl celebrează pe legendarul Evel Knievel prin încercarea de a realiza trei dintre cele mai periculoase cascadorii ale acestuia, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Producția, realizată de History în parteneriat cu cei de la Nitro Circus, va fi transmisă în premieră pentru România, sâmbătă, 18 august, de la ora 21:00.

Conducând o motocicletă inspirată de cea folosită de Knievel, Travis va încerca să forțeze limitele și mai mult, prin doborârea recordurilor lui Evel, sărind peste 50 de mașini și peste 14 autobuze, înainte de a realiza faimoasa săritură peste fântâna de la Casears Palace care aproape l-a omorât pe legendarul cascador, acum 50 de ani. 

„Sunt încântat că am avut ocazia să-l omagiez pe Evel Knievel, care prin curajul și talentul lui a pus baza sporturilor extreme”, a spus Travis Pastrana. „Evel și-a depășit limitele și a sărit mai departe pe o motocicletă decât a crezut cineva cu putință. Prin acest tribut modern, am vrut să creăm o punte între generații - de la cea a părinților mei care a fost inspirată de Evel la generația următoare care poate să nu știe prea multe despre cascadorii originali care au deschis drumul în acest domeniu.  History și Nitro Circus au vrut să arate cât de incredibile au fost realizările sale. Pentru a putea face acest lucru în Las Vegas și la Caesars Palace, unde s-a născut legenda lui Evel, este extraordinar”.

Show-ul a avut un succes răsunător în SUA, fiind văzut de un total de 3.5 milioane de persoane, fiind una dintre cele mai apreciate producții speciale ale postului TV din ultimii șapte ani.  

Despre Canalul History

Televiziunea HISTORY, în prezent existentă în peste 302 milioane de locuinţe din toată lumea, priveşte istoria dintr-o perspectivă diferită, celebrând oamenii cu iniţiativă care ies din mulţime şi îşi lasă amprenta asupra lumii. Aceşti oameni, prezenţi în vasta diversitate de emisiuni difuzate de HISTORY®, sunt nonconformişti care înfruntă riscul, aduc schimbarea, modifică drumurile deja bătătorite şi împing limitele mai departe.

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 13 august 2018 20:10
O emisiune ce pare foarte interesanta, mai ales ca isi propune sa ne prezinte unele din cele mai tari cascadorii din filme.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells