Brie Larson, pe val. Viitoarea Captain Marvel va regiza un film

de Cristina Grigore în 9 Aug 2016
Pelicula se va numi Unicorn Store şi o va avea în rol central tot pe vedetă

Ascensiunea câștigătoarei de Oscar de anul acesta – pentru rolul principal din Room – nu se opreşte la blockbustere (o vom vedea în Kong: Skull Island şi în viitorul Captain Marvel). Brie Larson, noul star de la Hollywood venită din zona producţiilor independente va trece în spatele camerelor de filmat pentru comedia Unicorn Store, scrie Indiewire.com.

Filmul este un proiect mai vechi al lui Miguel Arteta (Chuk & Buck, Cedar Rapids), pe care cineastul nu a mai putut să îl realizeze din cauza altor obligaţii contractuale. Pentru rolul central cea vizată era actriţa Rebel Wilson, însă producătorii David Bernard şi Ruben Fleischer, ce au insistat în dezvoltarea producţiei, i-au oferit rolul lui Larson încă dinainte de victoria la Oscar. Actriţa se va ocupa acum şi de producţia şi regia filmului, bazat pe un scenariu original al lui Samantha McIntyre.

În centrul acţiunii se află o tânără pe nume Kit (rol ce îi va reveni, probabil, lui Larson), care se reîntoarce în casa părinţilor săi, moment în care primeşte o neobişnuită provocare – o invitaţie ce „îi va testa ideile legate de ce înseamnă cu adevărat să creşti mare”.

Larson şi-a testat abilităţile regizorale în scurtmetrajul The Arm (unde a fost co-scenarist, actor şi co-regizor), ce a câştigat premiul special al juriului la Festivalul de Film de la Sundance în 2012.

Exploreaza subiecte similare:

Brie Larson, actor, Unicorn Store

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells