Black Sea Docs, competiție specială, la Pelicam 2014

de Cinemagia în 29 Mai 2014
Festivalul Internațional de Film despre mediu și oameni (13-15 iunie) are loc la Tulcea

Viața în jurul Mării Negre are o legătură specială cu mediul. Asta se vede cel mai bine în film, iar filmele se văd la Pelicam, Festivalul Internațional de Film despre mediu și oameni (13-15 iunie) care vine, în acest an, cu o secțiune specială dedicată Mării Negre – Black Sea Docs.

Pădurea e ca muntele, vezi? / The Forest is Like the Mountains, See? este povestea romilor care s-au așezat pe un deal de lângă Sfântu Gheorghe. Comunitatea trăiește în ritmul naturii, iar în afara recoltei anuale de cartofi, nu există posibilități de lucru pentru cei necalificați, nici aici, nici în împrejurimi. Aron, capul satului, spune că nu există o siguranță a viitorului și că fără bani oricum nu ești ascultat. Regizorii Christiane Schmidt și Didier Guillain au suprins viețile oamenilor din sat cu o extraordinară profunzime și complexitate. Filmul a avut premiera internațională în februarie 2014 la Berlinale și va fi proiectat în cadrul Black Sea Docs, în prezența lui Aron și a regizorilor.

Pipeline este o producție ruso-germano-cehă și explorează legăturile dintre oamenii așezați de-a lungul unei conducte de gaz care pornește din vestul Siberiei și ajunge în Germania.  Este un film despre Europa, care se întinde de la pământurile aride cu ierni nesfârșite din Siberia până la Golful Biscay, unde chiar și legile naturii dau naștere unor paradigme ale existenței umane. Conducta “Siberia de Vest – Europa de Vest” reușește să unească strâns „această” Rusie cu „acea” Europă. Filmul lui Vitaly Mansky poate fi vizionat în cadrul competiției Black Sea Docs.

Filmele din cadrul Black Sea Docs vor fi notate de un juriu din care fac parte, printre alții, Pedro Fuente, directorul festivalului Ecozine Saragoza din rețeaua Green Film Network, și antropologul Vintilă Mihăilescu. Premiul Black Sea Docs este oferit de Cinelab România și constă în servicii de post producție, în valoarea de 3.000 de euro, pentru următorul film al regizorului.

Dacă cei de la BaBa ZuLa, maeștrii neconstestați ai muzicii psihedelice turcești din secolul 21, deschid festivalul, trupa Subcarpați este cea care va încheia cele trei zile de festival, cu un concert în Piața Civică din Tulcea

Filmul câștigător al competiției Black Sea Docs va fi propus de Pelicam pentru premiul Green Film Network 2015. GNF este rețeaua internatională a festivalurilor de film de mediu. Pelicam vă invită, de asemenea, să vedeți la Tulcea Amazon Gold, filmul câștigător al GFN 2014, în prezența regizorului Reuben Aaronson. Povestit de Sissy Spacek și Herbie Hancock, câștigători ai premiilor Oscar, Amazon Gold este o poveste îngrijorătoare a unei călătorii clandestine în pădurea amazoniană. Ron Haviv și Donovan Webster, doi jurnaliști de război conduși de un biolog peruvian scot la iveală distrugerea sălbatică a pădurii virgine. Ei devin martorii unei transformări apocaliptice mânată de căutarea ilegală a aurului cu consecințe la scară globală.

Expoziții foto și concerte la Pelicam

Pe lângă filme, Pelicam vă invită și la expoziții foto. Rewilding Europe și WWF-România vă propun o călătorie prin Delta Dunării în 40 de cadre, pentru a vă aduce mai aproape de deltă și pentru a vă încuraja să porniți în propria expediție. Fotografiile realizate de Staffan Widstrand, Magnus Lundgren, Florian Möllers și Cristian Mititelu-Răileanu vă vor ghida prin adâncurile Dunării cu sturioni, pe luciul apei cu nuferi, prin pădurea Letea cu stejarii ei bătrâni, prin cotidianul vieții din Deltă, până în văzduh, desupra meandrelor și coloniilor de pelicani. Aceste imagini spun povestea uneia dintre zonele unde propun o inițiativă nouă pentru conservare, în care oamenii protejează și trăiesc în armonie cu natura sălbatică.

Pelicam aduce la Tulcea și expoziția fotografului francez Yann Arthus-Bertrand, cunoscut pentru filmul său Home. Fotografiile care pot fi vizionate la Tulcea au ca temă centrală apa.

Dacă cei de la BaBa ZuLa, maeștrii neconstestați ai muzicii psihedelice turcești din secolul 21, deschid festivalul, trupa Subcarpați este cea care va încheia cele trei zile de festival, cu un concert în Piața Civică din Tulcea.

Festivalul Internațional de Film Pelicam este organizat de Asociația Les Herbes Folles, cu sponsorizarea principală a ApaNova București și cu sprijinul BRD, Renault, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei Municipiului Tulcea, Administrației Fondului Cultural Național, Consiliului Județean Tulcea și Institutului Cultural Român. Parteneri instituționali: Ambasada Regatului Țărilor de Jos, Ambasada SUA, Ambasada Elveției, Goethe Institut, Institutul Francez din București și Institutul Italian de Cultură. 

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells