După ce la sfârşitul deceniului trecut părea să-l fi apucat pe Dumnezeu de un picior când i s-a oferit regia blockbusterului Predators, regizorul de origine maghiară Nimród Antal revine la filmul european şi la o poveste româno-maghiară care ar putea să intereseze publicul din ţară: Banditul Whisky retrasează "cariera" lui Attila Ambrus, cetăţean român de etnie maghiară născut în Ardeal şi devenit celebru în Ungaria pentru aproximativ 30 de jafuri bancare. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la premiera de vineri.
Practic necunoscut românilor, Ambrus a devenit un adevărat erou naţional în Ungaria, unde jafurile sale, întotdeauna executate fără vărsare de sânge, erau palme trosnite pe obrazul autorităţilor nepopulare. Adulat de presă, invidiat de concetăţenii mai puţin temerari şi uneori copiat de alţi răufăcători, eroul a devenit ţinta uneia dintre cele mai complexe operaţiuni de urmărire din istoria ţării. Urmărind filmul, te şi miri cum a fost posibil, pentru că nu e nimic admirabil sau extraordinar în fărădelegile banditului.
Mai puţin spectaculoasă decât jafurile, dar mai ataşantă uman este istoria personală a lui Ambrus. Născut în Ardeal, acesta ajunge la orfelinat, apoi la casa de corecţie şi la cazarmă, de fiecare dată sub privirea omniprezentului Nicolae Ceauşescu, accesoriul vizual nelipsit de pe pereţii diverselor instituţii în anii '80. Un eveniment nefericit îl face să traverseze ilegal graniţa, ajungând la Budapesta fără acte şi fără o leţcaie. Comentariul social se pierde printre jafuri, dar este cât se poate de prezent: Ambrus recurge la metode extreme pentru a-şi obţine locul în societate, după ce este respins şi abuzat de sistem atât în România, cât şi în Ungaria. Întâmplător, găseşte cea mai eficientă metodă pentru a i-o trage şi el sistemului.
O reacţie a spectatorului din România, mai obişnuit cu heist movie-urile spectaculoase de la Hollywood, ar putea fi "dar ce uşor se putea jefui o bancă în anii '90". Deşi Antal conduce bine regia şi aruncă pe ecran câteva urmăriri de maşini care cu siguranţă îţi vor creşte pulsul, în ce priveşte jafurile Banditul Whisky face puţin mai mult decât să ne arate eroul intrând pe uşa unei bănci cu perucă pe cap, ochelari de soare la ochi şi pistol de jucărie în mână. Este uimitor cum un act atât de banal a putut ţine în şah poliţia din Budapesta pentru atât de mult timp. Iar eroul, etichetat de unii drept un Robin Hood modern, deşi jafurile nu făceau decât să-i alimenteze stilul de viaţă costisitor, este mai degrabă un rebel, un proscris, decât un erou în adevăratul sens al cuvântului.
Dacă actorul principal, Bence Szalay, are posibilităţi actoriceşti destul de limitate, nu acelaşi lucru se poate spune despre Zoltán Schneider, interpretul antagonistului său, poliţistul Bartos Nyomozó. Acesta salvează în parte decizia leneşă a scenariului de a explora trecutul lui Ambrus ca parte a unei lungi conversaţii-interogatoriu cu anchetatorul care ia extrem de personal fiecare remarcă a rebelului. Dacă scenariul îndeamnă publicul să ţină cu banditul, interpretarea mult mai complexă a anchetatorului l-ar putea determina să-l aprecieze mai mult pe acesta din urmă. Împreună, cei doi devin simboluri a doua concepte rivale: giganticul angrenaj şi rotiţa buclucaşă în stare să-l oprească.
