Autobotul Bumblebee (Transformers) are șanse la un film numai al lui

de Gloria Sauciuc în 31 Mai 2015
Paramount a angajat o echipă de scenarişti să creeze un univers comun, ca în Star Wars, cu intenția de a produce aventuri spinoff între producţiile Transformers

 Poate că Michael Bay a produs unele dintre cele mai mari și cele mai uluitoare vizual filme din istoria recentă, însă unitatea naraţiunii și dezvoltarea personajelor rămân problematice. Pentru a ajuta la rezolvarea acestor neajunsuri, Paramount a angajat o echipă de scenarişti să creeze un univers comun, ca în Star Wars, cu intenția de a produce aventuri spinoff între producţiile Transformers.

Recent, s-a sugerat că o poveste a originii lui Cybertron ar putea fi unul dintre filmele planificate și acum se aude că favoritul fanilor, autobotul Bumblebee, ar fi şi el punctul central al unui viitor film de sine stătător. Cel mai recent zvon despre spinoff a venit de la Brian Goldner, preşedintele Hasbro, în timpul Global Consumer Conference 2015. Iată un fragment din discursul lui Goldner, citat de ScreenRant:

„Anul trecut a fost Transformers 4. A fost un succes destul de bun pentru noi anul trecut. Am început să lucrez cu scenarişti și acum creăm Universul [Cinematografic] Transformers dincolo de primele patru filme. Și continuăm să avem [programe] de televiziune difuzate pe Cartoon Network, unde Transformers funcționează destul de bine în primul trimestru. Pe măsură ce mergem înainte, ne imaginam mai multe filme Transformers. Nu doar în linia curentă, ci spinoff-uri concentrându-ne pe anumite personaje cheie, care sunt iubite de întreaga lume. Mulți dintre voi îl știți pe Bumblebee, Camaro-ul galben, oficial cunoscut sub numele de VW Beetle galben, iar el este un personaj iubit de copiii din întreaga lume. Am putea vedea povești spuse despre Bumblebee şi alte personaje. Suntem într-un proces de construire a brandului și asta înseamnă lucrul la afacerea cu revistele de benzi desenate, la afacerea noastră TV, cea de jocuri, la care se adaugă lucrul la noi filme Transformers”.

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells