Atentatul de la Maratonul din Boston, adaptat marelui ecran de studiourile Lionsgate

de Cristina Grigore în 16 Iul 2014
Tragedia ce a ucis trei persoane şi a rănit alte 264 a fost descrisă de Jeff Bauman în volumul Stronger

Noul film anunţat de studiourile Lionsgate va avea la bază un eveniment real dramatic, descris în volumul Stronger de către Jeff Bauman, unul dintre supravieţuitorii atentatului de la Maratonul din Boston, ce a avut loc anul trecut.

Potrivit Variety.com, scenariul va fi adaptat de John Pollono şi va fi supervizat de către producătorii lui The Fighter. Cartea lui Bauman prezintă momentele de dinaintea atentatului petrecut în zona liniei de sosire a maratonului, unde autorul îşi aştepta iubita.

După tragedia ce a ucis trei persoane şi a rănit alte 264, Bauman s-a trezit în spital, după mai multe operaţii, şi a constatat că viaţa sa nu va mai fi niciodată la fel, căci explozia îi retezase picioarele. Cu toate acestea, nu şi-a pierdut cumpătul şi, pentru că nu putea vorbi, a cerut o foaie de hârtie pe care a scris: ,,L-am văzut pe cel care a făcut asta. Se uita direct la mine”. Cuvintele sale au declanşat cea mai mare vânătoare de răufăcători din istoria Statelor Unite, însă au reprezentat şi începutul propriului său drum, plin de ambiţie şi curaj,  spre recuperare.

,,Mi-a luat picioarele, dar nu m-a distrus. Doar m-a făcut mai puternic”, avea să declare el ulterior.

Exploreaza subiecte similare:

John Pollono, The Fighter

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells