Atelierele Fundației Calea Victoriei. Din 23 noiembrie, „Improvizație pe text la prima vedere”

de Cinemagia în 16 Nov 2015
„Practic, vom învață să citim un text la prima vedere, să îl înțelegem, să îl analizăm, să îl umanizăm, să-l subordonăm unui scop, să-l transmitem mai departe și, în tot acest timp, să îl lăsăm să ne miște și să ne provoace”, spun organizatorii
Luni, 23 noiembrie, va avea loc prima sedință din cele trei ale atelierului de teatru cu tema „Improvizație pe text la prima vedere”.  Atelierul se va desfășura pe parcursul a trei întâlniri cu actrița Smaranda Caragea, de la ora 19, la Fundația Calea Victoriei - Str. Popa Soare nr. 40, etaj 1 (în apropierea Rondului Pache Protopopescu și Bisericii Sfânta Vineri-B-dul Corneliu Coposu). Desfășurat sub egida Fundației Calea Victoriei, atelierul se va finaliza cu un spectacol-lectură cu public. 
 
„Improvizație pe text la prima vedere” se adresează persoanelor peste 16 ani, costul celor trei ședințe fiind de 150 lei. Cost redus (card fidelitate, studenți, pensionari): 135 ron.  Înscrierile se pot face la [email protected]
Se folosește și antrenează: capacitatea introspectivă, analiza, creativitatea, imaginația, spiritul intuitiv și comunicarea pentru a stimula emoțiile..
  
În cadrul primei întâlniri,  cursanții vor avea ca suport de lucru poezie și text în proză, fie monolog, fie povestire, iar modalitate de lucru va fi lectura la prima vedere, analiza pe text, improvizaâie pe textul ales și lectură finală. Ședința 2, programată pe 7 decembrie, propune cursanților construirea unei relații cu partenerul de lucru în două replici. Modalitate de lucru: Jocuri și exerciții de comunicare și relaționare, lucrul cu textul și partenerul, improvizație pe textul ales, ridicarea scenelor cu textul în mână. Ședința 3, programată pe 14 decembrie, invită cursanții la lectura unei scene în două personaje și încheierea atelierului cu un spectacol lectură. La acest spectacol vor participa invitați: prietenii „actorilor” care se vor bucura de rezultatul atelierului și creativitatea echipei. 
 
„Câtă viață poate fi în suportul numit text al teatrului? Ce înseamnă „a juca teatru”? Cât conținut încape într-o formă? Vom descoperi împreună viața din teatru și apoi vom demonstra că teatrul este viață. Cu cât „de ce-ul” este mai puternic cu atât „ce-ul” va avea un impact mai mare. Vom aduce poveștile scrise de alții într-un plan concret, iar o simplă lectură va căpăta un sens mai puternic și un mesaj mai clar prin intersectarea propriei experiențe cu textul. Astfel, textul va deveni pretext”, spun organizatorii. 
  
  
  
 
  
 
 

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells