Atacurile cibernetice la adresa Sony Pictures devin subiect de documentar

de Cristina Grigore în 3 Iun 2015
Realizatorii unui documentar Netflix nominalizat la Oscar, The Square, se vor ocupa de proiect

Spargerea serverelor Sony a declanşat nu doar interesul şi atenţia organelor de investigaţie americane, ci şi pe cele ale cineaştilor, dornici să aducă filmul evenimentului şi ramificaţiile sale în faţa publicului. Potrivit TheHollywoodReporter.com, Jehane Noujaim şi Karim Amer, realizatorii documentarului din 2011 despre revoluţia egipteană, The Square, au început să lucreze la un documentar legate de celebrul incident cibernetic al anului trecut.

Filmul va merge pe urmele ciber-atacului, înaintând patru teorii alternative despre cei vinovaţi şi integrând incidentul într-o privire de ansamblu asupra ciber-agresiunii. „Ce s-a întâmplat la Sony este considerat drept un capitol important dintr-o problemă mai mare. Analiştii şi experţii pe care i-am interpelat au calificat evenimentul ca pe ‘un 9/11 al ciber-atacurilor’, iar implicaţiile acestuia vor fi resimţite mulţi ani de-acum încolo”, a spus Amer.

Atacul în cauză a fost pus de FBI pe seama nord-coreenilor, ca replică la comedia The Interview, considerată ofensatoare la adresa liderului lor. Experţii în ciber-securitate rămân însă ferm convinşi că un atac de o asemenea amploare nu ar fi putut fi realizat de Coreea de Nord. Ţara neagă în continuare orice fel de implicare în atac.

Pe cei de la Sony, spargerea serverelor i-a costat mai bine de 100 de milioane de dolari. Au fost scoase astfel la iveală o mulţime de informaţii confidenţiale ce au stârnit un val de comentarii la Hollywood. Conducătoarea studiourilor de la acea vreme, Amy Pascal, a fost nevoită să demisioneze.

 

Exploreaza subiecte similare:

Jehane Noujaim, Karim Amer

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells