Armată de drone pentru promovarea action-ului Without Remorse

de Ştefan Dobroiu în 5 Mai 2021
Filmul cu Michael B. Jordan a avut parte de o promovare inedită din partea Amazon

La sfârşitul lunii aprilie s-a lansat în stil mare Without Remorse, o ecranizare Amazon Studios a romanului omonim publicat de Tom Clancy în 1993 şi parte a ceea ce se cheamă Ryanverse, universul ficţional din jurul personajului Jack Ryan. Şi, pentru că studiourile ştiau foarte bine ce au de făcut, şi anume să "vândă" filmul unei generaţii de fani care încă nu se născuse la publicarea romanului, soluţia a fost o metodă inedită de promovare.

Conform Variety, studiourile au expediat cu ajutorul dronelor materiale de promovare pentru Without Remorse la peste 100 de influenceri şi vedete (printre destinatari s-au numărat Wesley Snipes şi Cedric the Entertainer) din 11 ţări. Acest efort de promovare era menit să sugereze extraordinara misiune a personajului lui Michael B. Jordan, John Kelly, care are parte de aventuri periculoase în mai multe ţări în încercarea sa de a-i prinde pe cei vinovaţi de execuţia brutală a familiei sale.

Iniţiativa de promovare a fost complicată de diferenţele de fus orar şi legislaţiile locale, fiecare cu alte prevederi în ceea ce priveşte expedierea cu ajutorul dronelor, şi pare să fie mai impresionantă chiar decât filmul, care acum are un rating de 5,8 pe imdb. "Fiecare livrare a fost gândită ca un eveniment individual, iar echipa noastră a pregătit totul pentru ca prevederile legale şi de sănătate publică locale să fie respectate", a declarat pentru Variety directoarea de marketing a Amazon, Ukonwa Ojo.

"În ţările unde livrarea cu ajutorul dronelor nu era permisă, am folosit drone de sol. Ne-am asigurat că toate prevederile privind pandemia Covid-19 au fost respectate, pentru ca livrarea să fie un eveniment distractiv şi sigur", a mai spus Ojo. Dronele au livrat materiale de promovare în oraşe precum New York, Atlanta, Sydney, Sao Paulo, Milano, Madrid, Paris şi Londra.

"Planificarea şi executarea unei campanii de asemenea anvergură a reprezentat un enorm efort organizatoric ce a implicat echipe de pe întreg globul", spune Ojo. Livrarea cu ajutorul dronelor a fost doar o parte dintr-o campanie de promovare gigantică, pe toate reţelele de socializare şi în media diverse.

Variety consemnează că marea provocare a proiectului a fost actualizarea poveştii (în roman acţiunea are loc în timpul Războiului din Vietnam) şi atragerea în faţa ecranelor a unei noi generaţii de posibili fani ai acţiunii marca Tom Clancy. Popularitatea romanului ar fi asigurat premierei din 30 aprilie milioane de spectatori, dar asta nu a fost suficient pentru studiourile Amazon, care îşi doreau atenţia unui public mult mai tânăr decât cel care citea romanele lui Tom Clancy de îndată după publicare.

O parte a acestui efort de actualizare a fost şi distribuirea afroamericanului Michael B. Jordan în rolul unui personaj care în romane era caucazian. "Pentru noi, ceea ce a făcut diferenţa dintre Without Remorse şi alte producţii Tom Clancy este faptul că pentru prima oară avem un protagonist de culoare într-un astfel de film. Cu siguranţă Michael B. Jordan va fi următorul mare nume al genului, după ce publicul îl va vedea în acest film", este de părere Ukonwa Ojo.

Exploreaza subiecte similare:

Michael B. Jordan, Without Remorse, Wesley Snipes, Cedric the Entertainer

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
sebybog pe 5 mai 2021 19:45
Singura legătură cu romanul lui Tom Clancy este titlul și numele personajului. Atât.
Phantom_sub pe 6 mai 2021 03:23
Pentru cine vrea să îl vadă, are subtitrare în limba română pe Amazon Prime Video. Au început să traducă serialele originale și nu numai.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells