Aristoteles Workshop 2013, ultima strigare!

26 Iun 2013
Doar şase zile pînă la data limită a înscrierilor pentru ediţia a opta a atelierului

Au mai rămas doar şase zile disponibile pentru înscrierea la ediţia a opta a atelierului de film documentar Aristoteles Workshop 2013, ediţie care se va desfăşura în satul Vama din Bucovina (judeţul Suceava), între 22 august şi 22 septembrie. Data limită a înscrierilor este 30 iunie.

Ca de obicei, sunt aşteptaţi să se înscrie la acest atelier atât regizori, cât şi operatori şi editori! Cei 12 studenţi participanţi vor forma echipe de tip regizor+operator+editor, aşadar, de reţinut că toate cele trei poziţii sunt importante în procesul de realizare a unui film documentar.

Experţii Aristoteles Workshop 2013 vor fi cineaştii Tania Rakhmanova şi Jeroen Berkvens, regizori şi producători consacraţi ai filmului documentar internaţional. Cei doi tutori vor fi regizorii Rafi Pitts şi John Appel.

Aristoteles Workshop (AW) este un atelier anual de film documentar în care profesionişti ai industriei filmului european îndrumă 12 tineri din Europa Centrală şi de Est în crearea propriului documentar de 30 de minute. În ultimii 7 ani, filmele produse de AW au fost selecţionate şi premiate la festivaluri de prestigiu: Cannes, Locarno, Leipzig, Nyon, IDFA Amsterdam, Namur, Montpellier, Sarajevo, Trieste etc.

Susţinut de Canalul ARTE/France, alături de Centrul Naţional al Cinematografiei, programul oferă participanţilor un triplu beneficiu: 1) să înveţe, 2) să producă un film, 3) să fie promovaţi ca cineaşti.

Exploreaza subiecte similare:

Rafi Pitts, John Appel, Tania Rakhmanova, Jeroen Berkvens

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 17 iulie 2013 16:58
Mi s-a parut de la inceput un proiect interesant, acum sa vedem unde bate.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells