Aquaman va fi mai puţin întunecat decât Dawn of Justice şi nu-i va lipsi umorul

de Cristina Grigore în 28 Mar 2016
James Wan a vorbit în interviul său despre modul în care va aborda scenariul peliculei

Conform celor văzute în Batman V Superman: Dawn of Justice – secvenţe inserate din care ghicim viitorii supereroi ai DC Comics ce vor primi un film de sine stătător şi îşi vor unui forţele în Justice League Part One – Aquaman s-a catapultat spre marele ecran, cu Jason Momoa în rol central.

De regia peliculei se va ocupa James Wan, care a răspuns în cadrul WonderCon (unde îşi promova ultimul film, thriller-ul Light’s Out), unor întrebări ale IGN.com legate de scenariul Aquaman. Cineastul a asigurat publicul că tonul grav şi atmosfera întunecată din Dawn of Justice se vor mai îndulci, iar de antren şi scene captivante filmul nu va duce lipsă.

„Sunt acel gen de cineast, la care până şi filmele mai întunecate au calitatea de a fi, totuşi, foarte amuzante. Iar acest lucru contează pentru mine şi genul de filme pe care le realizez. Cred că Aquaman este un personaj pe care mulţi l-au ridiculizat de-a lungul anilor, astfel încât consider că este distractiv nu doar să arăţi acea latură cool, de dur, a personajului. Să nu uităm acest lucru, dar să mai şi facem haz de el”, a explicat Wan.

După apariţia din Justice League: Part One – 17 noiembrie 2017 – Aquaman va ajunge în cinematografe pe 27 iulie 2018.

Exploreaza subiecte similare:

James Wan, Batman V Superman: Dawn of Justice, The Justice League Part One, Aquaman, Jason Momoa

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
aavramescu23 pe 28 martie 2016 17:26
eu stiam ca JL se va lansa pe 14 iunie 2019. Dar vad ca in articol scrie 27 iulie 2018. voi sunteti siguri de aceasta data?
muller_florin pe 28 martie 2016 21:27
JL se va lansa in noiembrie 2017, prima parte si in 2019 a doua. Salut.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells