Ant-Man and the Wasp – Evangeline Lily vorbeşte despre al treilea film al seriei

de Cristina Grigore în 6 Iul 2018
Încasările lui Ant-Man and the Wasp la debutul în box-office-ul american sunt estimate la 70-80 milioane de dolari

Ant-Man and the Wasp intră din acest sfârşit de săptămână în cinematografe (inclusiv cele de la noi), iar fanii sunt deja curioşi în legătură cu cea de-a treia parte a seriei. Într-un interviu acordat TheHollywoodReporter.com, Evangeline Lilly (The Wasp) a ţinut să spună că, aşa cum s-a întâmplat şi cu prima peliculă Ant-Man, totul depinde de succesul la box-office al filmului.

„Din ce am înţeles eu, trebuie să atragem din nou mulţi spectatori în sălile de cinematograf dacă vrem să avem încă un film. Deci de asta depinde şi, dacă mergeţi să îl vedeţi în număr cât mai mare, lucrul acesta se va întâmpla. Iar eu sper să fie aşa, pentru că îmi doresc să revin la partitura mea”, a explicat actriţa.

Filmul a fost lăudat de critică pentru umor şi povestea accesibilă - fără tonul dramatic pronunțat al ultimului film Marvel, Infinity War. Deşi există şi recenzii ce susţin că nu se ridică la nivelul producţiei anterioare din serie, publicul şi critici au lăudat studioul Marvel, pentru încă un film bine făcut.

Se estimează că Ant-Man and the Wasp va obţine în jur de 70-80 milioane de dolari la debutul său în box-office-ul nord-american.

Exploreaza subiecte similare:

Ant-Man and the Wasp, Evangeline Lilly

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 27 iulie 2018 12:15
Daca Evangeline Lilly descrie noul film Ant-Man and the Wasp ca unul din cele mai atragatoare din serie, atunci asteptam sa vedem asta...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells