Ansel Elgort, starul lui Baby Driver, va fi John F. Kennedy într-o dramă din Al Doilea Război Mondial

de Cristina Grigore în 30 Iun 2017
Actorul de 24 de ani este dorit şi într-o adaptare a universului jocului video Dungeons&Dragons

Interpretarea din Baby Driver, noul film al lui Edgar Wright (Scott Pilgrim vs. the World), l-a adus pe tânărul Ansel Elgort în atenţia criticilor şi a producătorilor de film. Actorul de 24 de ani – cunoscut până acum din seria de filme Divergent – a fost ales în rolul lui John F. Kennedy pentru drama de război Mayday 109.

Proiectul se află în dezvoltare din 2015 şi nu are încă un regizor ataşat. Pelicula îl va prezenta pe Kennedy la comanda unei nave de patrulare PT-109, atacată în Pacificul de Sud de un distrugător japonez. Cum nava a fost distrusă total, Kennedy a strâns supravieţuitorii, în număr de 11, şi a pornit înot spre o insulă apropiată. Curajul viitorului preşedinte al SUA în a-şi salva echipa a fost, ulterior, consemnat - o istorie grozavă pentru a captiva publicul. 

Povestea a mai fost ecranizată în 1963, atunci când în rolul central s-a aflat actorul Cliff Robertson. Producţia nu are încă o dată de lansare.

Elgort nu va lipsi din The Divergent Series: Ascendant şi este în vizor pentru un rol principal într-o nouă adaptare a universului lansat, în 1974, de jocul fantasy Dungeons&Dragons. 

Exploreaza subiecte similare:

Ansel Elgort, Baby Driver, The Divergent Series: Ascendant, Cliff Robertson

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells