Animația O belea de cățel, despre loialitate, prietenie şi adevărata valoare a banilor

de Cinemagia în 13 Sep 2019
Are premiera pe marile ecrane pe 13 septembrie, în varianta dublată în limba română

Cu o experienţă de peste 20 de ani în domeniul animaţiei, regizorul Kevin Johnson este responsabil de povestea adorabilului Trouble, „O belea de căţel”, care - din 13 septembrie - îşi aşteaptă cu mic cu mare fanii la cinema, pentru a-i impresiona cu cele mai haioase aventuri ale sale, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Crescut în puf şi răsfățat peste măsură de stăpâna lui extrem de bogată şi fără nicio grijă în viaţa lui de zi cu zi, micuțul are tot timpul din lume să provoace belele. Însă, atunci când doamna moare, simpaticul animăluț este nevoit să învețe să trăiască o viață simplă, lipsită de lux și în același timp să se apere de moștenitorii iubitei lui stăpâne care i-au pus gând rău. Acesta este momentul în care Trouble începe să se descopere cu adevărat.

O emoţionantă poveste despre valorile importante în viaţă, O belea de căţel este o animaţie veselă, cu o cromatică încântătoare în care predomină teme precum loialitatea, prietenia şi adevărata valoare a banilor, precum şi impactul avut de aspectul financiar asupra comportamentului uman.

Producătorul filmului este John H. Williams, cel care a achiziţionat, dezvoltat şi ales distribuţia celebrului film de animaţie Shrek, producţia Dreamworks lansată pe marile ecrane în mai 2001, când a şi fost recompensată cu premiul Oscar pentru „Cea mai bună animaţie”.

Exploreaza subiecte similare:

Trouble

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells