Animația Inseparabilii: eroii printre noi

de Gloria Sauciuc în 5 Feb 2024
Dacă cineva își dorește să devină erou, întotdeauna va găsi pe cineva căruia să îi facă bine și care să aibă nevoie de curajul lui

Animația Inseparabilii, ce rulează în premieră pe marile noastre ecrane, vine cu câteva mesaje frumoase pentru cei mici, bombardați de filmele cu supereroi, ce creează false așteptări: Inseparabilii ne învaţă că eroii se pot ridica dintre noi, oamenii obişnuiţi, şi că actele de eroism pot fi îndreptate către cele mai mici făpturi, acest lucru fiind la fel de nobil ca salvarea planetei. Dacă cineva își dorește să devină erou, întotdeauna va găsi pe cineva căruia să îi facă bine și care să aibă nevoie de curajul lui.

Copiii mai pot învăța din film că etichetele nu au ce căuta în interacţiunile cu semenii noştri și că oricine se poate sustrage stereotipurilor în care vrea să ne cantoneze societatea. Filmul, ce a fost selecționat anul trecut în competiția Festivalul Internațional de Animație de la Annecy, conține și un mesaj mai subtil, pentru spectatorii mai mari, acela că „imaginația ne poate face să mutăm munții”, dar și pentru cei mai mici oferă acțiune, divertisment și modele.

„De la autorii filmului Toy Story”, scrie pe afișul animației pentru copii Inseparabilii, iar intriga se bazează în mod similar pe ideea jucăriilor care prind viață - de data aceasta marionete de modă veche, dintr-un teatru de păpuși. Dar The Inseparables nu este un film Pixar, în plus - din punct de vedere vizual - iese în evidență în comparație cu fotorealismul ce a dominat animațiile de la Toy Story (1995) încoace. Oferă o contrapondere fericită la stilul calofil al animațiilor create pe calculator cu care ne-am obișnuit până acum. Scenariștii de la Toy Story creditați aici sunt cei care au continuat cu The Garfield Movie.

Decorul lui Inseparabilii este Central Park din New York, unde marionetele dintr-un teatru pentru copii conduc spectacolul de când bătrânul lor creator de marionete s-a stins. Dar nu toți actorii sunt fericiți: clovnul Don s-a săturat să fie catalogat drept caraghiosul trupei („Tu ești tipul amuzant! Prostănacul!”) și visează să joace rolul unui cavaler. La fel ca omonimul său Don Quijote, el transformă lumea într-un loc cu uriași și dragoni. Aproape inevitabil, el trebuie să devină erou pe bune atunci când hoții fură celelalte păpuși pentru a le vinde. Acest Don Quijote este unul în care ne putem regăsi.

Exploreaza subiecte similare:

The Inseparables

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells