Angelina Jolie, din nou gata de acţiune: apare într-un thriller cu spioni

de Ştefan Dobroiu în 13 Aug 2025
Actriţa face echipă cu regizorul care i-a adus al doilea cel mai mare succes al carierei

Filmul cu cele mai mari încasări din cariera celebrei Angelina Jolie a fost Maleficent, dar Mr. & Mrs. Smith (2005) nu este departe în urmă. Iată că Jolie este pregătită să facă din nou echipă cu Doug Liman, regizorul lui Mr. & Mrs. Smith, pentru thriller-ul cu spioni The Initiative.

În acest moment detaliile privind scenariul nu au fost făcute publice, dar oare avem nevoie de ele? Cu siguranţă Jolie va interpreta o agentă secretă îndemânatică atât cu armele şi explozibilii, cât şi cu luptele corp la corp. Şi nu e ca şi cum actriţa nu ar fi dovedit că e credibilă în astfel de filme, după titluri precum Gone in 60 Seconds, Salt, The Tourist, Wanted şi seria Tomb Raider.

În prezent scenariul nici măcar nu e scris, iar filmul nu are un distribuitor internaţional, deşi Variety anunţă că Universal Pictures ar negocia chiar acum achiziţia lui The Initiative. Dar când ai pe afiş nume precum Jolie şi Liman, o producţie oricât de costisitoare devine brusc lipsită de hopuri. Scenarist va fi F. Scott Frazier, care a scris şi xXx: The Return of Xander Cage, deci ştie să incendieze ecranul cu scene de acţiune explozive.

Până la The Iniative, Jolie va putea fi văzută în Couture, film regizat de franţuzoaica Alice Winocour în care actriţa interpretează o regizoare americană ajunsă la Paris pentru Săptămâna modei, doar că sejurul ei nu va decurge cum se aştepta.

Exploreaza subiecte similare:

Angelina Jolie, Doug Liman, Mr. & Mrs. Smith, The Initiative, Couture

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells