Ana de Armas o înlocuiește pe Scarlett Johansson în Ghosted, unde va juca alături de Chris Evans

de Marina Florea în 6 Dec 2021
Ghosted este descris drept „un film de acțiune și aventură romantic”

După ce s-a alăturat colegului de platou Chris Evans în Ghosted acum câteva luni, actrița din Black Widow, Scarlett Johansson, a ieșit din proiect din cauza unor conflicte de orar. Chiar și așa, nu a durat mult ca o înlocuitoare să fie găsită: Deadline anunță că Ana de Armas (No Time to Die) a preluat rolul lui Johansson.

De Armas și Evans au jucat împreună în filmul polițist Knives Out, al lui Rian Johnson, și vor mai apărea în următorul film al fraților Russo, The Gray Man. Nu se știe deocamdată nimic despre acțiune sau despre personajele pe care Evans și Armas le vor juca, dar Ghosted este descris drept „un film de acțiune și aventură romantic cu un concept interesant”.

Ghosted a fost scris de către Rhett Reese și Paul Wernick (Deadpool), după propria lor idee, cu regia semnată de către Dexter Fletcher (Rocketman).

Filmul are producția semnată de Skydance și AppleTV+. Reese, Wernick și Evans semnează producția, cu David Ellison, Dana Goldberg și Don Granger de la Skydance, iar de Armas producător executiv.

Motivul pentru conflictul de orar este că Apple Original Films dorește să înceapă producția în februarie, ceva ce Johansson nu putea asigura în condițiile unui program încărcat. Ellison de la Skydance a insistat ca Armas să preia rolul, în condițiile tot mai multor filme în care joacă, inclusiv rolul principal din Ballerina, spin-off-ul la seria John Wick.

Exploreaza subiecte similare:

Ana de Armas, Chris Evans, Scarlett Johansson, Rhett Reese, Paul Wernick, Deadpool, Rocketman, Dexter Fletcher, John Wick, Ghosted

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells