„Am terminat cu Hit Girl”, spune Chloë Grace Moretz

de Cristina Grigore în 26 Aug 2014
Actriţa este de părere că nu sunt şanse ca seria de Kick-Ass să fie continuată

Mark Millar, cel ce a imaginat benzile desenate ce au stat la baza lui Kick-Ass şi Kick-Ass 2 afirma nu demult că realizarea unei a treia parţi a seriei este încă posibilă. Cu toate acestea, interpreta lui Hit-Gril, actriţa Chloë Grace Moretz, a declarat într-un interviu recent acordat DigitalSpy.com, că şansele ca trilogia să fie încheiată, sunt, în opinia sa, aproape nule, motiv pentru care îşi ia adio de la Hit Girl.

„Din păcate, cred că am terminat cu acest personaj. Hit-Girl a fost foarte tare, dar nu cred că se vor mai face continuări ale seriei. Kick-Ass 2 a fost unul dintre cele mai piratate filme ale anului, însă acest lucru nu ajută, pentru că avem nevoie de cifre la box-office. Ar fi trebuit să arătăm distribuitorilor că putem face bani cu un al treilea şi un al patrulea film – dar pentru că lucrurile nu au mers prea bine cu partea a doua, nu mai putem continua”.

Cu toate acestea, Moretz nu ar refuza o altă partitură de supereroină. „Îmi place să ţin pasul cu ceea ce apare în domeniu, cu filmele care se fac. Romanele şi benzile desenate sunt acum principala sursă cinematografică, aşa că acestea sunt în vizorul meu acum”.

Exploreaza subiecte similare:

Chloë Grace Moretz, actor, Kick-Ass, Kick-Ass 2

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells