Alertă la restaurantul din New York al lui Robert de Niro din cauza unui pachet cu explozibil

de Cristina Grigore în 26 Oct 2018
Pachete similare au primit zilele trecute Barack Obama, Hillary Clinton şi George Soros

La restaurantul actorului Robert De Niro din cartierul Tribeca (Manhattan), unde se află şi sediul Festivalului de Film Tribeca, a fost livrat ieri dimineaţă un pachet suspect, al cărui conţinut a fost securizat şi ridicat pentru investigaţii. În urma cercetărilor, a comunicat CNN, s-a constatat că acesta conţinea un dispozitiv explozibil artizanal, similar celor primite de nume proeminente ale Partidului Democrat, precum Barack Obama, Hillary Clinton şi fostul vice-preşedinte, Joe Biden.

Pachete cu expozibil au ajuns şi la sediul CNN din New York, la biroul guvernatorului oraşului, dar şi în cutia poştală de la reşedinţa din metropolă a miliardarului şi filantropului liberal George Soros.

Activitatea restaurantului din Tribeca nu a fost afectată de incident, iar ora matinală la care a fost primit coletul nu a pus în pericol multe persoane. Se caută acum destinatarul real al ameninţătorului pachet, deoarece adresa de retur fictivă duce tot la un politician democrat.

Robert de Niro s-a exprimat în mai multe rânduri cât se poate de vehement împotriva preşedintelui Statelor Unite. Într-un discurs susţinut în cadrul galei anuale „National Board of Review”, actorul l-a numit pe Trump „bebeluşul-şef” şi „ticălosul” care conduce ţara.

„A pus sub asediu presa, a ridiculizat-o şi a încercat să o discrediteze prin atacuri revoltătoare şi minciuni. Cretinul acesta este preşedinte”, a mai spus De Niro. În 2016, în timpul campaniei prezidenţiale americane, starul a declarat chiar că i-ar plăcea chiar să îi aplice lui Trump o corecţie fizică.

Legătura între pachete şi administraţia Trump rămâne, însă, la nivel de speculaţie. În comunicatul emis de Casa Albă, preşedintele şi Prima Doamnă şi-au exprimat îngrijorarea vizavi de actele ameninţătoare şi au dat asigurari că „toate resursele guvernului sunt folosite pentru anchetă şi aducerea în faţa justiţiei a celor responsabili”.

Exploreaza subiecte similare:

Robert De Niro

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 26 octombrie 2018 11:36
Cu ocazia acestui incidentm criticile vehemente al marelui si cunoscutului actor Robert De Niro, la adresa conducerii statului american, par sa fie intemeiate.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells