BIEFF (10-14 decembrie) aduce în România cel mai recent film al maestrului cinema-ului de avangardă, Alejandro Jodorowsky. După o absenţă de aproape 25 de ani, „marele vrăjitor al midnight movies” (aşa cum este supranumit de publicaţia The Hollywood Reporter) revine pe marile ecrane cu lungmetrajul său din 2013, La danza de la realidad, care a avut premiera anul trecut în cadrul celebrei secţiuni canneze Quinzaine des Réalisateurs.
Continuând colaborarea de termen lung cu unul dintre cei mai admirabili parteneri ai săi, BIEFF prezintă publicului român, în colaborare cu Quinzaine des Réalisateurs, proiecţia-eveniment dedicată familei Jodorowsky: La danza de la realidad va fi precedat de premiera românească a debutului regizoral al fiului maestrului: The Voice Thief de Adan Jodorowsky. Adan Jodorowsky este de asemenea autorul muzicii în filmul tatălui său, iar Brontis Jodorowsky, celălalt fiu al maestrului, joacă rolul principal în La danza de la realidad. Evenimentul este realizat cu sprijinul Dacia şi al Institutului Cervantes.
Cunoscut pentru faimoasele sale filme suprarealiste din anii '60 şi '70 (El Topo, The Holy Mountain), Alejandro Jodorowsky creează o privire semi-autobiografică asupra copilăriei sale din orăşelul cilian Tocopilla, în anii '30. Filmul combină istoria personală a regizorului cu metafore, mitologie şi poezie, reflectând filosofia cineastului comform căreia realitatea nu este una obiectivă, ci mai degrabă un dans creat de către imaginaţia noastră.
The New York Times îl caracterizează astfel: „Amestecul de eleganţă vizuală şi perversitate aminteşte de Luis Buñuel, dar şi de compatriotul domnului Jodorowsky, Raúl Ruiz. Străzile din Tocopilla sunt îmbibate în acelaşi tip de realism magic ce a animat satul Macondo al lui Gabriel García Márquez de partea cealaltă a continentului, precum şi de un sentiment tragic al istoriei.” (A.O. Scott)
Adan Jodorowsky debutează cu drama experimentală barocă The Voice Thief, avându-i în rolurile principale pe Asia Argento şi pe fratele regizorului, Cristobal Jodorowsky. Filmul are loc într-un Miami mitic şi urmăreşte odiseea nocturnă a protagonistului, în căutarea vocii soţiei sale, cântăreaţă de operă. „Infuzat cu umor şi absurd, filmul (...) este în aceeaşi măsură un eseu axat pe căutarea esenţei umanităţii, pe cât este o contemplare a sinelui alienat într-o lume invadată de supra-sexualitate, rebeliune şi disperare”. (Ioana Mischie, Nisimazine)
Fidel misiunii sale de a promova cinema-ul experimental românesc, BIEFF aduce în atenţia publicului, dar şi a juriului Competiţiei Internaţionale, cele mai recente experimente vizuale autohtone. În acest an, BIEFF facilitează întâlnirea artiştilor români cu profesionişti europeni de calibru ai industriei de cinema: Anne Delseth – Membru al comitetului de selecţie al Quinzaine des Réalisateurs, Cannes Film Festival; Theus Zwakhals – Selecţioner al secţiunii de scurtmetraj, Festivalul Internaţional de Film Rotterdam; Jonathan Pouthier – Responsabil de programele de cinema, Centre Pompidou Paris; Marion Poeth – Director de program, Festivalul Cinedans Dance on Screen Amsterdam; şi Ileana Bîrsan – critic şi jurnalist de film.
Majoritatea titlurilor româneşti sunt premiere internaţionale, ce abordează cu incisivitate zone estetice puţin explorate, de obicei, în filmul autohton.
„Sub marca Warden Collective, în Daughter of the Earth folclorul românesc obţine un make-over al secolului XXI, sub semnătura lui Vlad Feneşan. Combinând costume tradiţionale şi tiparele lor vizuale cu estetica pixel (prezentă şi în sunetele 8-bit ale coloanei sonore electronice), filmul este o creaţie glitzy, plină de farmec dar şi jucăuşă.” (Andrei Tănăsescu, BIEFF)
O altă revizitare a mitologiei este lucrarea conceptuală Death By Diamonds & Pearls, semnată de Carioca Studio, un film ce „pune sub semnul întrebării ideea condiţiei umane în diferite perioade de timp şi interacţiunea noastră cu această apartenenţă spirituală. Acest lucru face ca publicul să se gândească la probleme legate de semnificaţia şi prezenţa miturilor în viaţa noastră în secolul XXI.” (Carioca Studio)
„I Will Never Walk Alone de Carmen Lidia Vidu (cunoscută pentru inovatoarele sale performance-uri multimedia) este o portavoce îndreptată către glasul nostru intern. Pe măsură ce tensiunea dezvăluită intre personalităţile interioare şi exterioare ale naratoarei revelează straturile singurătăţii ei, regizoarea ne aminteşte că nu suntem cu adevărat singuri.” (Andrei Tănăsescu, BIEFF)
Inspirat de dicteul lui Susan Sontag („timpul poziţionează în cele din urmă majoritatea fotografiilor, chiar şi pe cele mai amatoriceşti, la nivel de artă”), On Photography, de artistul vizual Alex Gâlmeanu, este un omagiu adus timpului, valorii pe care acesta o conferă obiectelor şi spectatorului ca mediator al acestora.
Poemul vizual Please Be Patient (While We Fuck You) de Andrei Popa este o metaforă despre societatea în care trăim şi direcţia în care se îndreaptă dacă este determinată exclusiv de profit.
„Silent Places este o colaborare inedită între coregraful-regizor Simona Deaconescu şi directorul de imagine Oleg Mutu, un dance-film bazat pe examinarea vieţii interioare a personajelor, surpinzând nedumeririle, întrebările şi temerile lor într-un moment de intimitate. Prin mişcare şi acţiune cele cinci personaje înfăţişează sentimente care se transformă în agonie, sunt oameni prizonieri ai libertăţii infinite într-un spaţiu infinit.” (Hotnews)
Secolul XX este distilat până la elementele sale esenţiale, în Cinescope, lecţia de istorie a lui Mircea Bobînă. Reamintind, din punct de vedere formal, de montajul intelectual al sovieticilor, precum şi de umorul ironic al lui Bruce Conner, imagini de arhivă si momente istorice sunt montate împreună pentru a rândui măretia şi condiţia omului modern.
Seria de experimente cinematice este continuată de două scurtmetraje foarte interesante ale unor studenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti.
Încă o mostră a resemantizării creative a materialului found footage, Visul de aur de Alex Mironescu „este o încercare de a deconstrui procesul de comunicare propagandistică, surprinzând elementele non-verbale de limbaj al corpului, caracteristice lui Adolf Hitler, suprapuse pe discursul foarte original al lui Nicolae Ceauşescu, cu scopul de a observa tehnici eficiente de manipulare.” (Alex Mironescu)
Un film intim, chinuit de gânduri, Autism de Alexandru Petru Bădeliţă îşi întoarce privirea către forţele externe opresive (politică, religie), care împovărează sufletul omului. Prinşi între claustrofobia depresivă a tânărului protagonist şi apartamentul său, îl observăm urmându-şi rutina zilnică, în încercarea de a stăvili o anxietate în continuă creştere. Prin puterea expoziţiei, cinema-ul devine astfel un catharsis terapeutic atât pentru protagonist cât şi pentru spectator.
Alejandro Jodorowsky revine pe marile ecrane din Bucureşti la BIEFF 2014
26 Nov 2014
Iată proiecţiile eveniment ale festivalului, membrii juriului şi filmele româneşti din competiţie
Alte știri din cinema

Actualitate
Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler
Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Ştiri cinema
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Cronică
Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Blockbuster
Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"
Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
- If I Go Will They Miss Me
- Double Trouble
- Onslaught
- Crawlers
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Alejandro Jodorowsky revine pe marile ecrane din Bucureşti la BIEFF 2014