Al Pacino era cât pe ce să renunţe la The Godfather

de Cristina Grigore în 23 Mar 2015
Vezi cine l-a susţinut în interpretarea legendarei partituri

Într-un interviu acordat recent postului ABC News, Al Pacino a dezvăluit că era cât pe ce să piardă rolul decisiv al carierei sale, cel din liderului mafiot Michael Corleone din The Godfather.

„În timpul filmărilor, în primele câteva săptămâni, producătorii au dorit să mă scoată din distriubuţie. Se luau de tot felul de nimicuri, revedeau tot timpul materialul filmat şi păreau că nu sunt niciodată mulţumiţi de ce fac”, a declarat Al Pacino şi a explicat apoi că Francis Ford Coppola a fost cel care l-a susţinut.

„Eram atât de confuz la acea vreme, iar Francis m-a susţinut atât de mult şi m-a ajutat să nu pierd rolul. Dacă nu era el, cred că la un moment dat eram gata să merg la ei şi să le zic ‘Ascultaţi, eu nu vreau să continui treaba dacă nu sunt dorit aici”.

Pacino a mai arătat că, revăzând o parte din scenele filmate pentru The Godfather, a fost încântat de ce-a ieşit. „Era vorba – da, de o gen de inocenţă şi detaşare la acea vreme, o nebunie. O detaşare ce mai apoi, când personajul s-a conturat finalmente… te întrebi, ‘de unde atitudinea asta’. Însă eu ştiam ce fac, în ce direcţie îndrept personajul”, a mai arătat celebrul actor.

Anul acesta, Al Pacino joacă rolul central în Danny Collins, alături de Jennifer Garner şi Christopher Plummer.

 

Exploreaza subiecte similare:

Al PAcino, The Godfather, Francis Ford Coppola, actor

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
XShadowX pe 23 martie 2015 10:11
Ce bine ca nu a renuntat ;)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells