Afişul lui Interstellar

de Ştefan Dobroiu în 16 Sep 2014
Matthew McConaughey, în costum de astronaut pe o planetă înzăpezită

Mai sunt nici două luni până când Interstellar: Călătorind prin univers, cel mai nou film al lui Christopher Nolan, cu Matthew McConaughey şi Anne Hathaway în rolurile principale, se lansează în cinematografele de pe glob şi tot nu avem un sinopsis oficial. Ce avem este posterul publicat în exclusivitate de revista Empire, iar acesta îl înfăţişează pe McConaughey în rolul astronautului şi inginerului Cooper, care porneşte în univers pentru a găsit un nou cămin pentru rasa umană.

Fără să ofere prea multe indicii despre poveste, posterul îl arată pe Cooper într-un costum de astronaut, într-un peisaj înzăpezit. Să ofere posterul detalii despre deznodământul pozitiv al poveştii? Vor găsi eroii o planetă similară cu Pământul, gata să-i primească pe ultimii supravieţuitori ai rasei umane după ce o epidemie distruge resursele de hrană de pe Terra? Probabil vom afla noi indicii o dată cu lansarea trailerului final.

Până atunci iată posterul publicat de Empire. Interstellar se lansează pe 7 noiembrie, inclusiv în format IMAX.

Exploreaza subiecte similare:

Interstellar, Matthew McConaughey, Anne Hathaway

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells