În primăvara anului 1945, armata germană se prăbușește dupa ce suferă mai multe înfrângeri. Pe masură ce Forțele Aliate încearcă să găsească refugiu în patria mamă, cinci copii, în frunte cu adolescenta Lore, încep o călătorie ce va da o noua dimensiune conceptelor de familie, dragoste și prietenie. Lore, în regia lui Cate Shortland, rulează la cinema din 12 iulie, nerecomandat sub 15 ani.
Trebuind să aibă grijă de fraţii ei mai mici după ce părinţii lor nazişti sunt arestaţi, Lore străbate împreună cu ei Germania de după război. Pentru a avea o șansă la viață, copiii trebuie să ajungă la casa bunicii lor din Nord. În mijlocul haosului unei naţiuni învinse, Lore îl întâlneşte pe Thomas, un tanar evreu refugiat, extrem de misterios. Thomas li se alătură în această călătorie, iar Lore descoperă că lumea ei fragilă este zguduită în egală măsură de ură și dorință. Pentru a supraviețui, ea trebuie să învețe să aibă încredere într-o persoană față de care a fost educată să simtă exact opusul.
Iată ce a captivat-o pe regizoare la această poveste, pe care a transpus-o pe marele ecran după cartea „The Dark Room", de Rachel Seiffert.
„Lore și frații ei erau copiii privilegiaţi ai unui ofițer SS de rang înalt implicat în numeroase crime în masă din Belarus. În timp ce Lore și frații ei jucau șotronul, copiii din întreaga Europă erau uciși sistematic. Familia lui Lore era de neatins până când tatăl ei revine din Est, în anul 1945. În 1939 acesta era erou de război, iar în 1945, când începe acţiunea filmului, este prezentat ca un criminal. Am vrut sǎ înţeleg ce repercusiuni are acest lucru asupra psihicului unui copil. Cum se dezvoltǎ o persoană știind că cei apropiați au comis crime inimaginabile și că genocidul s-a întâmplat în timp ce ei îşi desfǎşurau activitǎţile lor normale de zi cu zi.
Ceea ce m-a atras și m-a înfuriat în acelaşi timp la Lore a fost capacitatea ei de a se cufunda în ambiguitǎţi. Lore este adepta uneia din cele mai odioase şi districtutive ideologii politice din toate timpurile. Am vrut sǎ înţeleg lipsa ei de empatie, determinarea de a continua să creadă chiar şi când Germania era învinsă. Hitler, pe lângă rolul de Comandant, era perceput şi în rolul de tată iubit.
Povestea era relevantǎ pentru mine, din perspectiva copilului, ai cǎrui pǎrinţi sunt criminali de război. Relația Australiei cu istoria sa colonialǎ este suprimată și fiindcǎ petrecusem destul de mult timp în Africa de Sud dupǎ căderea Apartheid-ului și în Germania, mă gândeam des la aceste lucruri. Mǎ întrebam adesea ce aş fi făcut în mijlocul genocidului și al groazei? I-aş fi apărat pe cei slabi și persecutați sau, mai degrabă, ca cei mai mulţi, aş fi rǎmas un spectator tăcut sau chiar mai rău, complice?
Interesul meu pentru poveste exista şi datoritǎ soţului meu care provine dintr-o familie evreiască, plecatǎ din Berlin în anul 1936. Fotografiile familiei sale sunt cele care se văd în portofelul lui Thomas în film. Şi poveștile bunicii soţului m-au legat de Lore şi m-au fǎcut sǎ îmi doresc să înțeleg aceastǎ perioadǎ întunecatǎ și dureroasǎ. Deși nu am vorbesc limba germană, am ştiut că filmul va trebui realizat în această limbă pentru a avea vreo notă de autenticitate.
Am lucrat cu realizatorul german de scenarii Franz Rodenkirchen și am intervievat berlinezii în vârstă care au fost membri ai brigǎzii de tineri Mädel. Poveștile, atitudinile lor și chiar o nostalgie complicatǎ, m-au ajutat să o înțeleg pe Lore. Când am citit prima datǎ cartea "The Dark Room" de Rachel Seiffert, a avut un impact puternic asupra mea. Cele trei povești din roman, aduc istoria la un nivel intim, fiind spuse din perspectiva unui tânăr care încearcă să dea un sens Germaniei fasciste. Conflictele personajelor sunt perturbatoare, însă extrem de emoţionante. Am fost fascinatǎ de structura interioară a lui Lore; era înfricoșătoare prin combinația ciudată de siguranță și ambiguitate.
Mi-am dorit sǎ-i înțeleg lupta cu propria umanitate și sentimentul de apartenență. Lumea exterioară este indiferentă la problemele ei, iar Lore devine din ce în ce mai detașată de societate. Dar în aceastǎ detașare, exista şi o certitudine care se amplificǎ - e pierdutǎ și în derivă, dar știe un adevăr îngrozitor. Fusese învățată sǎ fie obedientǎ şi sǎ nu punǎ nimic la îndoialǎ. Până la sfârșitul poveștii este plină de întrebări, la care știe ca nu va primi niciodată răspuns".
Cate Shortland a studiat la Universitatea din Sydney și a absolvit Şcoala de Arte Frumoase în 1991. În anul 2000 a absolvit Facultatea de Film, Radio şi Televiziune, cu diploma în regie. Cate a scris și a regizat primul ei film Sommersault, care a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes în 2004 la secțiunea „Un Certain Regard”.
Părerea ta
Spune-ţi părerea