Adaptările jocurilor video nu au limită. Se pregăteşte o trilogie Tetris!

de Cristina Grigore în 19 Mai 2016
Cu un buget consistent, primul film al seriei va începe producţia anul viitor, în China

În 2014 aflam că cei de la Threshold Entertainment au de gând să transforme Tetris - celebrul joc în care trebuia să completezi linii orizontale din forme diverse ce se scurgeau pe ecran – într-un blockbuster SF. Astăzi, am zice, gluma se îngroașă, căci studioul a anunţat – via BBC – că va aduce pe marile ecrane o trilogie SF inspirată din joc, iar primul film al acesteia va intra în producţie anul viitor, în China.

Peliculele Tetris au fost considerate vârful de lance al unei strategii a companiei de „a crea filme ce se adresează mai multor culturi, adaptate pieţei internaţionale”. Chiar dacă momentan filmele nu au un scenariu, ori nume celebre ataşate distribuţiei, Threshold este hotărâtă să dea lovitura cu acest proiect, căruia i-au alocat un buget de 80 de milioane de dolari.

Legendarul joc-puzzle a fost creat de designer-ul de jocuri Alexei Pajitnov. Lansat în 1984, a devenit rapid extrem de popular în ţările est-europene, odată cu apariţia jocurilor de mână. A fost primul software pe partea de divertisment exportat de Rusia în Statele Unite, unde a cunoscut succesul în versiunea Game Boy. Până acum, de pe dispozitivele mobile smart, jocul a fost descărcat de peste 500 de milioane de ori.

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Shovi pe 22 mai 2016 15:05
Astia stau prost cu capu'? Ce filme poti sa faci din tetris?!
carmen_angelus_romila pe 28 octombrie 2018 12:49
Am spus-o si o mai spun ca nu vad cu ochi buni aceasta abordare exagerata si cu orice pret al jocurilor si al animatiilor in prisma unui viitor in cinematografia moderna...!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells