Adaptarea jocului video Uncharted va începe filmările la începutul anul viitor

de Cristina Grigore în 18 Iul 2014
În rolul central, cel al lui Nathan Drake, îl vom vedea pe Mark Wahlberg

Un proiect aflat în dezvoltare încă din 2008, adaptarea jocului video al Sony, Uncharted, se îndreaptă spre producție, scrie Zap2it.com, ce preia confirmarea regizorului Seth Gordon. Potrivit declarațiilor acestuia și ale studioului, pelicula va începe filmările în prima parte a lui 2015.

Referitor la direcția în care se va îndrepta intriga filmului, Gordon a spus: ,,Va onora mitologia jocului, însă trebuie să menționez că vom prelua elementele cele mai interesante din joc și vom dezvolta apoi, pornind de aici… Există și chestii are nu apar în joc”, a mai punctat regizorul.

,,Îmi place foarte mult complexitatea, dar și modul sofisticat în care este redată povestea jocului. Către asta tindem – însă nu ne dorim să spunem fix aceeași poveste, bineînțeles – ci una care să nu schimbe prea mult regulile jocului, dar care ia proporții”.

Și asta pentru că ,,cei care joacă aceste jocuri și le știu foarte bine nu-și doresc să audă aceeași poveste”, este de părere Gordon, care a mai adăugat că acțiunea se va desfășura în mai multe părți ale lumii și că Mark Wahlberg a rămas atașat rolului central, cel al lui Nathan Drake.

Exploreaza subiecte similare:

Mark Wahlberg, Uncharted: Drake's Fortune, Seth Gordon

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells