Actor din Game of Thrones, într-un film despre viaţa lui Andrea Bocelli

de Cristina Grigore în 11 Nov 2016
Toby Sebastian, interpretul lui Trystane Martell în serial, va aduce pe marele ecran anii de început ai tenorului

Viaţa celebrului tenor italian ajunge pe marele ecran. Potrivit Variety.com, cel care îl va interpreta în biopicul The Music of Silence va fi Toby Sebastian, interpretul lui Trystane Martell din Game of Thrones. Filmul va fi inspirat din memoriile publicate în anii ’90  de legendarul muzician.

The Music of Silence va fi regizat de Michael Radford, nominalizat la Oscar pentru The Postman, care a stat şi la cârma unor producţii ca 1984, The Merchant of Venisce şi Dancing at the Blue Iguana. Va spune povestea tânărului Andrea, îndemnat de familie să se îndrepte spre muzică încă din copilărie (6 ani), atunci când a arătat că este posesorul unui talent muzical peste medie. După ce, la 12 ani, a orbit în urma unei lovituri la cap într-un meci de fotbal, a câştigat prima sa competiţie muzicală, cu „O sole mio”. Succesul a venit 12 ani mai târziu, faima sa depăşind graniţele Italiei.

Antonio Banderas a fost şi el confirmat în distriubuţie, coloana sonoră incluzând melodii compuse de Bocelli în tinereţe şi nedezvăluite pănă acum. Filmările vor începe spre finalul acestei luni, la Roma, după un scenariu la care a contribuit, pe lângă regizor şi Anna Pavignano, şi cântăreţul.

Exploreaza subiecte similare:

Toby Sebastian, Game of Thrones, actor, Andrea Bocelli, The Music of Silence

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells