Actor din filmele The Old Guard, sentinţă la închisoare pe motiv de... "furios şi iute"

de Ştefan Dobroiu în 3 Dec 2025
Matthias Schoenaerts interpretează şi rolul antagonistului din Supergirl

Cel mai celebru actor belgian la nivel global, Matthias Schoenaerts a fost condamnat la şase luni de închisoare ca urmare a unui lung şir de încălcări ale regulilor de circulaţie, de exemplu conducerea motocicletei fără permis.

Conform agenţiei de presă Belga, citată de Deadline, actorul care la anul va putea fi văzut în rolul antagonistului din Supergirl, al doilea film din relansatul univers cinematografic DC, a fost prins de poliţia belgiană de cel puţin zece ori în ultimii ani. Cel mai recent luna trecută, când Schoenaerts nu avea permis, a refuzat etilotestul şi a reacţionat agresiv când poliţiştii i-au luat motocicleta. Din aceste motive, actorul a petrecut mai multe ore după gratii.

Conform Deadline, care citează un purtător de cuvânt al tribunalului unde a fost dată sentinţa, sunt puţine şanse ca actorul să ajungă la închisoare, mai ales că Schoenaerts poate face apel. Actorul va apărea la anul în nu mai puţin de cinci filme şi se pregăteşte în acest moment de producţia Le Cowboy, lungmetraj în regia lui Shane Atkinson în care interpretează un fost puşcăriaş care acceptă să răpească un adolescent pentru a finanţa căutarea fiicei înstrăinate.

Exploreaza subiecte similare:

Supergirl, Matthias Schoenaerts

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells