Acţiune cu Brangelina, reamintirea Holocaustului şi western clasic, miercuri la TV

de Ştefan Dobroiu în 23 Iun 2020
Domnul și doamna Smith, Băiatul în pijama vărgată şi Diligenţa, în program

Mr. & Mrs. Smith/Domnul și doamna Smith (2005)
Naţional TV, 20:00
Pe vremuri cel mai comentat şi bârfit cuplu de la Hollywood, pentru Angelina Jolie şi Brad Pitt aventura împreună a început pe platourile de filmare ale acestui film de acţiune inventiv, amuzant şi imprevizibil. Dacă ai avut probleme cu partenerul în pandemie, imaginează-ţi cum ar fi să descoperi ceea ce descoperă eroii, şi anume că fiecare este asasin plătit, că lucrează la organizaţii concurente şi că trebuie să se lichideze reciproc. Să sperăm că filmul nu îţi va da idei de rezolvare a problemelor în cuplu!

The Boy in the Striped Pyjamas/Băiatul în pijama vărgată (2008)
TV1000, 20:05
Emoţionant şi cutremurător, acest film despre tragedia Holocaustului văzută prin ochii unui copil de opt ani cu siguranţă nu te va lăsa indiferent. Lumea ar fi întotdeauna mai bună dacă am vedea-o prin prisma inocenţei unui copil, dincolo de rasism şi ură. Asa Butterfield (care între timp s-a făcut mare şi ne-a plăcut mult în serialul Netflix Sex Education) îl interpretează pe Bruno, fiul unui director de lagăr de concentrare care se împrieteneşte cu Shmuel, un prizonier evreu de aceeaşi vârstă. Cum poate Bruno să înţeleagă de ce el are un trai îndestulat, iar Shmuel trebuie să stea dincolo de sârma ghimpată, în lipsuri şi continuă frică?

Stagecoach/Diligența (1939)
TVR 2, 20:10
Diligenţa este filmul care l-a făcut celebru pe John Wayne, probabil cel mai cunoscut actor al genului western, şi este totodată considerat drept unul din cele mai influente filme din toate timpurile, regizorul Orson Welles etichetându-l drept un exemplu perfect de cinema şi studiindu-l cu atenţie înainte de a-şi filma capodopera Citizen Kane. Povestea mai multor personaje călătorind cu o diligenţă prin ţinuturile apaşilor lasă loc la imprevizibil, dar şi la o discuţie despre rasismul Hollywood-ului în ceea ce priveşte triburile de indieni americani.

Ce alt film de miercuri ai vrea să vezi la TV?

Exploreaza subiecte similare:

John Wayne, Brad Pitt, Angelina Jolie, Orson Welles, Stagecoach, Citizen Kane, Sex Education , The Boy in the Striped Pyjamas, Mr. & Mrs. Smith, Asa Butterfield

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 30 iunie 2025 09:15
Filme din perioada cand Brangelina era la cel mai inalt nivel! Sau filme clasice, intr-adevar a fost o saptamana reusita, cu ceva filme pentru mai multe gusturi.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells