Aaron Sorkin vrea o actriţă de Oscar pentru Reţeaua de socializare 2

de Ştefan Dobroiu în 31 Iul 2025
Continuarea filmului din 2010 este inspirată de o serie de articole din 2021 care arată efectele toxice ale Meta

Aaron Sorkin a câştigat un Oscar pentru Cel mai bun scenariu adaptat pentru The Social Network, film din 2010 regizat de David Fincher. 15 ani mai târziu scenaristul revine la Facebook cu o nouă poveste inspirată de o serie de articole publicate de The Wall Street Journal, articole care dovedesc că şefii de la Meta ştiau foarte bine ce efecte toxice poate avea expunerea la reţelele de socializare, mai ales în cazul copiilor.

Personajele principale din noul film sunt jurnalistul Jeff Horrowitz şi Frances Haugen, angajata Meta care şi-a asumat rolul de avertizor de integritate pentru a spune lumii întregi că şefii ei ştiu nu doar de efectul toxic al Facebook şi Instagram asupra copiilor şi adolescenţilor, dar şi rolul pe care îl pot avea cele două reţele de socializare în organizarea de proteste violente precum atacul asupra Capitoliului din ianuarie 2021.

Sorkin a declarat recent, citat de Deadline, că în rolul principal feminin şi-o doreşte pe Mikey Madison, laureata cu Oscar de anul acesta pentru excelentul ei rol din Anora, iar pentru rolul jurnalistului îl vrea pe Jeremy Allen White, care are toate şansele să primească o nominalizare la Oscar la anul pentru filmul biografic Springsteen: Deliver Me From Nowhere. Ştim deja că Madison a refuzat rolul principal dintr-un nou film Star Wars, dar cu siguranţă Reţeaua de socializare 2 i se va părea o opţiune mult mai tentantă.

Nu se ştie acum când ar putea începe filmările şi când se va lansa continuarea. Nu se ştie nici dacă Jesse Eisenberg, care a primit a nominalizare la Oscar pentru interpretarea lui Mark Zuckerberg din filmul din 2015, va relua rolul în sequel.

Sursa foto: Hepta.

Exploreaza subiecte similare:

Aaron Sorkin, Mikey Madison, Jeremy Allen White, The Social Network, Jesse Eisenberg

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
CosminAgafitei pe 31 iulie 2025 23:20
Ai ales poza gresita, nu se vede fața.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells