Aaron Sorkin va aduce pe marele ecran viaţa „Prințesei Pokerului"

de Cristina Grigore în 13 Nov 2014
Povestea americancei Molly Bloom l-a fascinat pe câştigătorul de Oscar (The Social Network)

Producătorul şi scenaristul Aaron Sorkin, creator al serialului The West Wing şi câştigătorul premiului Oscar pentru scenariul lui The Social Network, va ecraniza povestea de viaţă a unei tinere care a devenit un celebru dealer de poker, anunţă The Hollywood Reporter.

Molly Bloom, supranumită Prințesa Pokerului" ,obişnuia să organizeze jocuri de poker cu mize foarte mari - de sute şi chiar milioane de dolari - pentru elita Hollywood-ului. Printre cei care au ajuns la mesele sale joc exclusiviste s-au numărat Ben Affleck, Leonardo DiCaprio şi  Tobey Maguire.  Ea a fost însă arestată în New York anul trecut, pentru că, deşi a juca poker este legal în numita metropolă, a organiza jocuri de poker şi a obţine profit de pe urma acestora, e interzis prin lege.

Filmul va avea la bază memoriile lui Bloom (36 de ani). Intitulate Molly’s Game: High Stakes, Hollywood’s Elite, Hotshot Bankers, My Life in the World of Underground Poker.

Sute de milioane de dolari făceau jocurile la mesele sale de poker, tânăra reuşind să-şi rotunjească conturile în mod notabil. Odată cu arestarea însă - Bloom făcea parte dintr-un grup de 34 de persoane acuzate de jocuri ilegale de noroc organizate în legătură cu mafia rusească - conturile sale bancare au fost blocate. După apel însă, Bloom a scăpat de cei cinci ani de închisoare prin eliberare condiţionată şi plata unei amenzi de 1.000 de dolari. Prin decizia curţii i-au confiscaţi însă alţi 125.000 de dolari.

Sorkin a declarat că a fost pur şi simplu fascinat de povestea de viaţă a tinerei: „Este vorba despre o femeie extraordinară care trebuia să urmeze dreptul. A decis să profite de tinereţe şi să ia pauză un an, în Los Angels, însă a ajuns să se ocupe de mesele de poker exclusiviste, cu cele mai consistente mize din lume”, a spus acesta.

Exploreaza subiecte similare:

Aaron Sorkin, Ben Affleck, leonardo dicaprio, Tobey Maguire

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells