233 de milioane de dolari pentru Diavolul se îmbracă de la Prada 2

de Ştefan Dobroiu în 4 Mai 2026
Continuarea a avut al patrulea cel mai bun weekend de debut din 2026 în America de Nord şi al treilea în România

La două decenii distanţă de la lansarea filmului original, considerat unul dintre cele mai iubite şi influente de la începutul mileniului, Diavolul se îmbracă de la Prada 2 nu a înşelat aşteptările financiare ale producătorilor, încasând global 233 de milioane de dolari. În America de Nord, filmul a avut al patrulea cel mai bun debut al anului, cu 77 de milioane, după The Super Mario Galaxy Movie (131 de milioane), Michael (97,5 milioane) şi Project Hail Mary (80 de milioane).

Cu un buget de circa 100 de milioane de dolari (care a mers în mare parte la starurile Meryl Streep, Anne Hathaway, Emily Blunt şi Stanley Tucci, dacă e să-l credem pe regizorul David Frankel), sequelul va avea nevoie probabil de doar o săptămână pentru a depăşi încasările impresionante ale filmului original, care şi-a terminat parcursul în cinematografe cu 326 de milioane de dolari (la un buget de zece ori mai mic) şi pentru a deveni profitabil, având în vedere că aproape jumătate din încasări rămân la cinematografe.

În România filmul a fost vizionat de aproape 76.000 de spectatori în weekend-ul prelungit de 1 mai. În cifre absolute, este al treilea cel mai bun weekend de debut al anului, dar trebuie spus că Diavolul 2 este producţia realizată în afara României cu cel mai bun debut din 2026. Chiar dacă nu a întrecut Băieți de oraș: Golden Boyz şi Dragoste la ţară, care au avut premiere record cu circa 194.000 şi 161.000 de spectatori, filmul cu Meryl Streep revenind în rolul Mirandei Priestly a întrecut Michael (61.000 de spectatori), Wuthering Heights (47.000) şi Project Hail Mary (36.000).

Exploreaza subiecte similare:

The Devil Wears Prada 2

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells