Nu sunt doar zece SF-uri anunţate pentru la anul, prin urmare a trebuit să facem o selecţie la sânge. Le-am lăsat deoparte pe cele pentru adolescenţi (Divergent, The Maze Runner), pe cele cu potenţial, dar foarte puţin promovate (The Giver, cu Meryl Streep şi Jeff Bridges) sau pe cele suspect de misterioase, deşi nu mai e foarte mult până la premieră (Transcendence). Chiar şi aşa, ce rămâne în listă are toate şansele să surprindă plăcut la anul sau măcar să încaseze sume colosale la box office. Ne bucurăm şi pentru faptul că trei din cele zece titluri alese sunt filme originale. Am fi sperat la un număr mai mare, dar ce să-i faci, trăim în era sequel-urilor şi-a remake-urilor...
RoboCop/7 februarie
Reboot al popularei serii iniţiate de Paul Verhoeven, filmul îl are în rolul titular pe puţin cunoscutul (pentru cine n-a văzut serialul The Killing) Joel Kinnaman, iar la regie pe brazilianul José Padilha, celebru pentru filmele sale Tropa de elite. Trailerele promit multă acţiune şi o adaptare la problemele de înarmare şi de protejare a intimităţii ridicate de societatea modernă. Ar putea fi un hit, dar nimic nu e sigur...
Godzilla/16 mai
Au trecut ani buni de când metropolele lumii nu s-au mai confruntat cu şopârla gigant şi avem toată încrederea că regizorul Gareth Edwards, cunoscut pentru Monsters, va face treabă bună. Actorii, regizorul şi scenariştii spun că producţia se concentrează pe personaje şi nu doar pe efecte speciale, iar teaser trailerul lansat recent arată că nici acestea din urmă nu au fost neglijate. Filmul are toate şansele să uimească.
X-Men: Days of Future Past/23 mai
Ne-a plăcut la nebunie ideea includerii în poveste a două prezenturi diferite, ceea ce înseamnă că personajele vor fi interpretate şi de actorii din trilogia originală şi de cei din reboot. O luptă pe viaţă şi pe moarte stă să înceapă, căci mai-marii omenirii plănuiesc anihilarea totală a mutanţilor într-o încercare de a smulge din rădăcini ceea ce consideră o buruiană a rasei umane. Versiunile tinere şi vârstnice ale personajelor trebuie să colaboreze pentru a împiedica sfârşitul mutanţilor.
Edge of Tomorrow/30 mai
Trailerul lansat acum câteva zile dovedeşte cât de mare este potenţialul de public al acestei superproducţii ce beneficiază şi de şarmul lui Tom Cruise în rolul principal. Povestea, un hibrid între Ziua cârtiţei şi Ziua Independenţei, nu e doldora de originalitate, dar sunt şanse ca aventurile eroilor să cuprindă mai multe întorsături de situaţie decât ne-am aştepta în acest moment.
Transformers: Age of Extinction/27 iunie
Credem în puterea producătorilor şi-a regizorilor de a învăţa din propriile greşeli, mai ales că în toate şcolile de cinema din lume se repetă la nesfârşit "povestea este cea mai importantă". Cine ştie, poate că un semi-reboot al francizei (niciunul din actorii principali din prima trilogie nu mai apare în noua producţie) e de bun augur. Aventurile se învârt în jurul personajului lui Mark Wahlberg şi a unei descoperiri făcute de el, în stare să dezlănţuie din nou războiul între Autoboţi şi Decepticoni pe Terra...
Jupiter Ascending/25 iulie
Nu te pui cu fraţii Wachowski, mai ales când aceştia par să folosească toate resursele avute la îndemână la frumosul lor Cloud Atlas. Într-un viitor neprecizat Mila Kunis e femeie de serviciu (chiar aşa!), iar Channing Tatum este un războinic modificat genetic care decide să o apere când simpla ei existenţă ameninţă ierarhia socială din univers. Trailerul lansat recent ameninţă cu efecte speciale şi scenografie cu totul ieşite din comun şi nu am rămâne surprinşi să dibuim şi ceva comentarii sociale în SF-ul lui Andy şi Lana.
Guardians of the Galaxy/1 august
L-am văzut pe antagonistul din Guardians of the Galaxy în ultima secvenţă din Thor: Întunericul şi nu putem spune decât câ producţia este un pariu consistent pentru Marvel, care vrea să-şi lărgească universul supereroic astfel încât Terra să nu mai fie o prezenţă necesară în poveste. Încă nu se ştie cum se vor integra cei cinci supereroi din viitor în ghemul de subiecte explorate deja de Marvel...
Dawn of the Planet of the Apes/15 august
Acţiunea are loc la zece ani de la prima confruntare între oameni şi maimuţe. Acum Caesar (Andy Serkis) este liderul incontestabil al primatelor, dar este oare şi stăpân peste întregul Pământ? Se pare că nu, pentru că un grup de supravieţuitori umani atacă armata lui Caesar, iar acesta trebuie să aleagă între convieţuirea paşnică şi un război nimicitor.
Interstellar/7 noiembrie
Există o mulţime de zvonuri cu privire la subiectul lui Interstellar, dar nici măcar teaser trailerul apărut în weekend nu aruncă lumină asupra aventurilor eroilor interpretaţi de Matthew McConaughey şi Anne Hathaway. Ce ştim este că Christopher Nolan încearcă să vină cu ceva nou şi uimitor la fiecare film şi că povestea ar viza încercarea oamenilor de a evada de pe un Pământ unde supravieţuirea nu mai este posibilă. Titlul sugerează călătorii în spaţiu, iar zvonurile tot pomenesc găuri de vierme şi călătoria în timp. De-abia aşteptăm să ne dumirim despre ce e vorba.
The Hunger Games: Mockingjay, Part 1/21 noiembrie
Ne-a mirat decizia de a ecraniza ultimul volum din trilogia Suzannei Collins în două filme, pentru că materialul este cam străveziu pentru a permite realizarea a două scurtmetraje de sine stătătoare. Cei care au văzut partea a doua, Sfidarea, ştiu că lupta între rebeli şi forţele Capitolului stă să înceapă, iar aceasta se anunţă mai mult decât sângeroasă. Cine ştie, poate că Suzanne Collins, consilieră de scenariu a ecranizării, va extinde povestea.
Care crezi că este cel mai interesant SF al anului viitor?
2014: cele mai tari SF-uri
de
Ştefan Dobroiu
în 16 Dec 2013
Zece filme care s-ar putea regăsi în topul încasărilor de la anul
Exploreaza subiecte similare:
RoboCop, godzilla, X-Men: Days of Future Past, Edge of Tomorrow, Transformers: Age of Extinction, Jupiter Ascending, Guardians of the Galaxy, Dawn of the Planet of the Apes, InterstellarAlte știri din cinema

Actualitate
Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler
Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Ştiri cinema
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Cronică
Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Blockbuster
Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"
Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Valley View Motel
- Orion
- Mononoke the Movie: Chapter...
- No Limbs, No Limits: The NickV...
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
2014: cele mai tari SF-uri
Părerea ta
Spune-ţi părereaX-men: Days of Future Past
Dawn of the Planet of the Apes
The Hunger Games Mockingjay Part 1
Jupiter Ascending
Si
Guardians of the Galaxy
Celelalte nu ma prea tenteaza