12 ani de sclavie, cel mai bun film la Critics Choice Awards 2014

de Cristina Grigore în 17 Ian 2014
Gravity se alege cu titul de Cel mai bun regizor primit de Alfonso Cuaron

The Broadcast Film Critics Association (BFCA) a acordat aseară premiile ce funcționează drept un indicator al câștigătorilor de Oscar. Gala Critics Choice Awards, desfășurată în Santa Monica (Los Angeles), a împărțit destul de echitabil trofeele – ținând cont de direcția în care s-au îndreptat până acum premiile și aprecierile majorității criticilor, dar și premiile breslelor din industrie.

Potrivit Variety.com, filmele 12 Years a Slave, Gravity și American Hustle au avut cele mai multe nominalizări, câte 13 fiecare și tot ele au obținut cele mai multe trofee.

Titlul de Cel mai bun film a revenit dramei ce face trimitere la trecutul sclavagist al Americii, 12 Years a Slave. Tot 12 Years a oferit câștigătoarea de la categoria Cea mai bună actriță în rol secundar: Lupita Nyong'o. Gravity a a luat acasă premiile pentru Cea mai bună imagine (Emmanuel Lubezki), Cele mai bune efecte speciale și Cel mai bun regizor (Alfonso Cuaron), în vreme ce American Hustle a fost recompensat cu câte un premiu pentru Cel mai bun ansamblu de actori și Cel mai bun machiaj și hair-style.

La scenariu - original și adaptat - au triumfat Her, al lui Spike Jonze, și 12 Years a Slave al lui John Ridley, în vreme ce The Great Gastby a fost considerat filmul cu Cele mai bune costume și Cea mai bună scenografie. La secțiunea de dramă și comedie au triumfat actorii Amy Adams (American Hustle) și Leonardo DiCaprio (The Wolf of Wall Street).

The Broadcast Film Critics Association este alcătuită din reprezentanţii a peste 200 de posturi de televiziune, radio şi site-uri din Statele Unite şi Canada. În ultimii 14 ani, mai mult de jumătate dintre câştigătorii Critics' Choice Awards la categoriile de interpretare şi Cel mai bun film au câştigat premii Oscar.

Exploreaza subiecte similare:

12 Years a Slave, Gravity, American Hustle, Lupita Nyong'o, Alfonso Cuarón, Her, Spike Jonze, John Ridley, The Great Gatsby, Amy Adams, leonardo dicaprio, The Wolf of Wall Street

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 16 februarie 2014 15:54
Si probabil este si principalul favorit la Oscar. Sunt curios daca il va castiga.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells