O surpriză pe cinste pentru John Travolta la Cannes

de Ştefan Dobroiu în 16 Mai 2026
Actorului i-au dat lacrimile pe scena prestigiosului festival

După o carieră de mai bine de cinci decenii, John Travolta arată că se poate reinventa la 72 de ani: actorul şi-a prezentat debutul în regie, Propeller One-Way Night Coach, în cadrul festivalului de la Cannes, ocazie cu care a avut parte de o surpriză pe cinste: un Palme d'Or onorific, un premiu pentru întreaga activitate acordat celor mai proeminenţi cineaşti ai momentului.

Şocat de premiu, Travolta a izbucnit în lacrimi şi a spus, în franceză, "ce surpriză totală!" ("Surprise complétement!"), ceea ce a făcut publicul din sală să-şi intensifice aplauzele şi ovaţiile. Apoi Travolta s-a adresat lui Thierry Frémaux, preşedintele festivalului: "Mi-ai spus că o să fie o seară specială, dar nu mă gândeam că la asta te refereai". Travolta a mai spus că, pentru el, trofeul primit "este mai important ca un Oscar". Este adevărat, Oscarul l-a ocolit pe John Travolta, care a fost nominalizat de două ori la categoria Cel mai bun actor în rol principal, dar nu a primit niciodată statueta.

Propeller One-Way Night Coach se bazează pe cartea pentru copii omonimă publicată de Travolta în 1997. În centrul atenţiei este Jeff, un băiat pasionat de avioane, care întreprinde o călătorie alături de mama lui, destinaţia lor fiind Hollywood-ul. Ceea ce părea iniţial o călătorie simplă se transformă într-o aventură extraordinară care îl va schimba pe micul Jeff o dată pentru totdeauna. Filmul se lansează pe 29 mai pe Apple TV.

Foto: John Travolta ieri pe covorul roşu de la Cannes. Sursa foto: Hepta.

jinglebells